Liberalii copy paste

primarPentru că fostul prefect Bâzoi „a tras mâța de coadă“ și fostul prefect Mâșu nu s-a mai întors, deși ne-a promis, actualii liberali, NOUL PNL, mai bine zis, au zis să caute altă mâță, s-o ia de undeva și s-o arunce-n curtea priMARELUI Costel, după ce au scris pe ea, în prealabil, cu smoală,A.N.Incompatibilule ce ești!
Un liberal de soi nou, mai portocaliu așa, la față, ne-a dat niște documente: „Scrie, Stăvare, că liberalii ăştia nu ştiu decât să se facă de râs. Nu sunt NOI nici măcar în pretenţii!

De la o vreme nu ne mai înţelegem cu ei, abia aşteaptă Puterea, că au fost păcăliţi de PSD la useleul lor…“ Asta în contextul în care PNL a chemat în judecată Prefectura că nu ia act de incompatibilitatea primarului. Pentru cine ştie să citească actele primite totul e cât se poate de clar. Degeaba se chinuie priMARELE Costel, cu o mistrie, să ne  arate drumul european al democraţiei că, ţuşti, din şanţul de pe marginea drumului, două-trei babe opărite de viaţă comentează ceva legat de realizări, vopsiri, politică şi atitudine. O avea şi Gherghe păcatele lui, da are şi cască galbenă, de sare-n oichi, să-l vadă lumea de departe şi să-l recunoască, nu, că UN PRIMAR AVEM! Aiureala asta cu incompatibilitatea nu  este decât un COPY-PASTE jalnic al unei Opoziţii care, dacă nu am avea cârciumi în Severin, nu ar exista.

Vom vedea, în numerele viitoare, cum se prezintă candidaţii la Primăria Severinului şi de ce, unii dintre ei, n-au nici bască.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*