Când privesc nordul îndepărtat, care Maramureşul, care Bucovina, şi când şi el priveşte alt nord, cum ar fi sudul, mi se pare că e ceva foarte înalt, ca o claie cu fân, care stă să se prăvale peste sudul din mine, şi peste Dunărea mea, adunătoare a apelor nordului ce le străluce printr-un Mureş, unde aurul dacic din el palid mai este faţă de lumina ochilor blânzilor săi moroşeni. Aşa s-a întâmplat şi cu noi la Festivalul Internaţional Mihai Eminescu, ediţia XXI, adică acum, adică aici, când cei mai frumoşi trei feţi ai Maramureşului au pogorât din înălţimea lor spre câmpia unei Dunări ce-i sorbea din deochi, şi au descălecat pentru a participa şi a ne lua fiecare câte un premiu literar.
No, nu-i bai! Ia să-i vedem! Prima, ca lumina strecurată, Domniţa Virginia Paraschiv! Critic literar, cercetător, profesor acerb de greacă și latină, limbi cu din ce în ce mai puţini specialişti, erudit, de-ăla clasic, care te enervează că te bagă-n pământ cu ce ştie, Domniţa este asemeni unei ciocănitoare care iscodeşte mereu în trunchiul adevărului, şi la cea mai mică neatenţie a unei interpretări a domniei sale, sau a unei subtilităţi pe care nu o iei în seamă suficient, ca mărarul pe leuştean, te şi pomeneşti croit de ciocul inteligenţei sale drept în moalele capului. Iar dacă mai continui cu încă puţina ta ştiinţă, poţi să te asiguri că deja ai moţul crăpat! De ce spun asta? Pentru că ea scormonește mereu. Descoperitul ei nu poate fi decât de înaltă clasă, ca și descoperitorul. Ea nu aruncă nici-odată mărgăritare la porci. Cu un nerv pe care puţini bărbaţi îl au, transformă totul într-un risipitoriu seraphic, diamantin şi subtil înţeles al lumii. Profesionismul ei, greu mai e de înţeles de cei din jur! Pe scurt,Virginia Paraschiv este omul de la care mereu ai de învăţat. Rectific: multe! Nu credeam că Zeiţa Atena mai poate avea urmaşi!
DOMNUL MIHAI GANEA poet şi prozator, coboară dintr-un pom al generozităţii, cu merele în braţe. Nu să le mănânce el, ci să le mănânci tu! Odele Maramureşului, cartea de versuri pentru care a primit premiul Festivalului, e o simfonie a unui nord cuprins de frenezia de a-şi scoate din pământ adevăruri esenţiale. Este fără discuţie o evanghelie a locului, conţine ca tablele lui Moise lucruri ce trebuie urmate negreşit. Copacul, să luăm un exemplu dintre multele din acest volum, egală şi echilibrată ca o armă cu lunetă, poem de febrilitate existenţială, în care omul îi împrumtă acestuia picioarele, iar el ia rădăcinile, mersul unuia devenind mersul celuilalt, la fel invers, staticul, creează în tine, printre altele, starea primordială, amorfă, ambiguă, aceea de a nu şti în ce parte să mai apuci spre divinitatea din tine. Mihai Ganea vine în poezie nu numai din partea poeziei, ci mai ales din partea înţelepciunii! Că Mihai Ganea e un înţelept, nu se mai discută! Un premiu binemeritat pentru un lucrător cu bisturiul în poezie, ca un mare chirurg, cum şi este.
Dar despre cel de-al treilea câştigător, VASILE MORAR, cu a sa mândră cu tot carte, pentru care a şi luat premiul, şi anume Dumnezeu câte un pic, pot spune că e un hâtru, adică un oral Ion Creangă al Maramureşului. Cu poezia sa e o altă chestiune! El a publicat recent un smârc de volum de doar 1000 de pagini, scris într-un an! Că de-aia creşteau unii într-o zi cât alţii într-un an! Şi ca să nu mai pierdem vremea, cred că scrie una dintre cele mai savuroase poezii din ţară, pentru că restul 90%, din păcate, din scrisurile ţării, e restul! Oglindă oglinjoară! De-am avea mai mulţi morari de ăştia, ce poezie s-ar mai măcina în ţara asta, fratre!
Iată trei lucruri frumoase, care, fie şi numai pentru că aceşti moroşeni cu stea în frunte ne-au onorat, şi tot a fost această ediţie a Festivalului un succes.
După pui de moroşan/S-arunci cu galbăn şi ban…
VIOREL MIREA
