anchete stiri

Despre CFR și mama Omida, în același text

Mersul cu trenul de la Craiova la Drobeta Turnu Severin s-a transformat într-o aventură care poate dura si 3-4 ore deși sunt doar 120 de kilometri. Întârzierile sunt regulate că ar trebui introduse în graficul de circulație al trenurilor.

După ce trece de Filiași, trenul merge ca melcul și uneori oprește pe neașteptate. Iar între Balota și Severin mai mult stă pe cîmp decît circula. În medie trenurile întârzie cel puțin o oră, dar au fost cazuri cînd trenul a întârziat și trei ore. Probleme la linie, probleme cu locomotivele care nu fac față traseului sinuos, probleme cu rețeaua electrică.

În acest timp, CFR se face că repară linia și aruncă cu bani într-o firmă care se face că lucrează, încasând milioane de lei de la compania de stat.

VEST CONSTRUCT  SRL BRAȘOV lucrează la linia ferată din zona BALOTA din 2014, singurul rezultat fiind deraierea unei locomotive în zona șantierului și montarea unui macaz care nu se potrivește ca dimensiuni, în prezent lucrarea fiind aproape abandonată.

Asta nu i-a oprit pe angajații CFR să atribuie, în mai 2016, aceleiași firme, un contract pentru lucrări similare în stația STREHIA. Pentru a-și crea spațiul de lucru, în luna octombrie 2016, firma a întrerupt circulația trenurilor timp de o saptămână, iar acum trenurile merg și mai încet prin Strehaia, că doar s-au făcut reparații.

Cu toate acestea, VEST CONSTRUCT SRL știe să lucreze cu o precizie incredibilă, când e vorba de ghicitul valorii contractelor care urmează a fi atribuite de CFR SA.

Potrivit sitului e-licitație.ro pentru lucrarea de la STREHAIA valoarea inițiala a contractului a fost 1.400.000 lei iar valoarea la care s-a atribuit 1.399.999 lei. Adica o precizie mai bună decât 1 la 1.000.000.

O simplă căutare pe situl e-licitație.ro arată că, în ultimii 2 ani firma a avut peste 20 de contracte cu CFR, pentru majoritatea estimând valoarea contractului cu o eroare mai mică de 1%. Asta da precizie demnă de un feroviar. Daca ar avea și trenurile  o asemenea precizie la mers.

Publicăm doar o parte a licitațiilor cu rezultat cunoscut organizate de CFR și atribuite firmei VEST CONSTRUCT SRL și așteptăm cu interes răspunsul oficial al corpului de control al ministerului transporturilor pentru restul.

Reparație podeț linia CF Brașov-Podu Olt, valoare estimată 1.604.324.00 lei, valoare licitată și atribuită 1.604.307.88 lei.

Reparație podet linia CF Brașov-Podu Olt, valoare estimată 472.997.00 lei valoare licitată și atribuită  472.948.88 lei.

Reparații infrastructuri poduri linia CF Adjud – Siculeni, valoare estimată 287,118.74 lei valoare licitată și atribuită  287,052.06 lei.

Consolidare terasament cu zid de gabioane Linia Adjud – Siculeni, valoare estimată 125.561.05 lei valoare licitată și atribuită  125.561.00 lei.

Lucrări de revopsire a podurilor metalice de cale ferată situate pe raza de activitate a Sucursalei RCF Galați – 3 loturi, valoare estimată 1.070.061.06 lei, valoare licitată și atribuită   1.070.060.72 lei.

Lucrări de revopsire poduri metalice, între stațiile CF Malu Mare – Banu Mărăcine, județul Dolj, valoare estimată 1.252.962.00 lei,  valoare licitată și atribuită 1.252.962.00 lei.

Lucrări de revopsire tabliere metalice pe poduri de cale ferata situate pe raza Secției L4 Focșani, valoare estimată  249.695.45 lei, valoare licitată și atribuită  249.647.52 lei.

Lucrări de revopsire poduri metalice regionala CFR Craiova, valoare estimată 1.558.826.00 lei, valoare licitată și atribuită 1.558.744.54 lei.

Lucrări de revopsire poduri metalice regionala CFR Craiova, valoare estimată 1.612.903.00  lei, valoare licitată și atribuită 1.612.387.40 lei.

Reparație pod linia CF Brașov-Podu Olt, valoare estimată 1604324.00 lei,  valoare licitată și atribuită  1.604.307.88 lei.

Reparație capitală Stația CF Miercurea – Ciuc, valoare estimată 2.850.000.00 lei valoare licitată și atribuită  2.850.000.00 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *