declară ION MIHART, preşedintele PP-DD Mehedinţi
-Domnule Mihart, mai este puţin şi trece şi anul 2013. Vă aşteaptă un an electoral dificil, 2014. Aveţi emoţii?
-Eu,. de felul meu, sunt emotiv. Mie îmi place să vorbesc simplu, ca toţi oamenii, dar am început să deprind, însă, şi limbajul politic. O să vedeţi că până la alegerile europarlamentare PP-DD Mehedinţi o să fie un altfel de partid.
-În ce sens?
-Ca o premieră, vă pot spune că, în ultima vreme, majoritatea celor din conducerea UNPR, începând de la secretarul executiv, vicepreşedinţi, dar şi simpli membri ai acestui partid au trecut la noi, la PP-DD, şi asta ca urmare a faptului că ceea ce s-a promis în campania electorală din 2012 nu mai există nici măcar la nivel de proiect. S-au bătut cu pumnii în piept că vor rezolva probleme acestei ţări şi a acestui judeţ şi au ajajuns acum la concluzia că Partidul Poporului Dan Diaconescu a rămas ultima soluţie a lor pentru a scoate ţara din criza economică şi socială în care se află acum.
-Este o victorie a PP-DD Mehedinţi sub conducerea dumneavoastră…
-Şi dacă tot am vorbit despre achiziţii, vă anunţ şi anunţ şi pe această cale membrii simpli din PSD şi PNL, care se simt trădaţi, cei care au votat USL iar acum acest USL nu numai că nu se ţine de niciuna din promisiunile electorale din campania anului 2012, dar fac exact invers de ceea ce au promis, membrii simpli, şi nu numai ei, să vină la PP-DD dacă simt că nu mai sunt repreeznetaţi de partidele lor. La ora actuală, PP-DD este soluţia redresării economice a României, o soluţie mai mult decât binevenită în actualul context. Haideţi să fim români şi să fim pentru poporul acesta, haideţi să punem toţi umărul la reclădirea ţării.
-Să nu încurajaţi traseismul cu astfel de opinii…
-Nu este vorba de traseim politic aici, este vorba de alegerea fiecăruia, de opţiunea politică în care ai cea mai mare încredere. Când te simţi trădat şi dat la o parte de partid, conştient fiind de valoarea ta, ca om, alegi să faci parte dintr-o altă grupare, care-ţi vrea binele şi care vrea şi binele ţării şi al judeţului acesta. N-am fost la putere, ca să se arunce cu „vorbe-n noi“, dar nici nu putem sta pasivi la dezastrul în care se află România în momentul de faţă.
-Aveţi cu cine să oferiţi soluţii, domnule Ion Mihart?
-Eu spun că da, şi când spun asta mă refer la faptul că am reconstruit PP-DD Mehedinţi în jurul unei echipe de temut pentru viitorul an electoral, în plan local. Cei nouă vicepreşedinţi, în persoana domnilor ILARIE CĂPITANU, COSMIN BALINT, IONEL DRULĂ, VICTOR MĂRGEANU, ALIN NISTORAN, MARIUS STOICA, ION CIOVICĂ şi PETRIŞOR MIHU, cei doi prim vice-preşedinţi, VERGIL ALEXE şi CRISTIAN GIUREA, şi cu mine, ION MIHART, preşedinte, am constituit Biroul Permanent Judeţean Mehedinţi al unui partid în continuă creştere. Nu ne sperie sondajele de opinie comandate de unii şi alţii, pentru noi nu au nici o importanţă. Procentele, pe hârtie, se pot modifica uşor, mai greu este să le spui oamenilor ce ai făcut cât ai fost la putere, sau ce faci când eşti la putere.
-Candidaţi la alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor?
-Biroul Permanent Judeţean, dar şi conducerea centrală a Partidului Poporului Dan Diaconescu m-au desemnat, în unanimitate, să fiu candidatul din partea PP-DD la alegerile europarlamentare. Motivaţia lor, ca să nu ziceţi că mă laud singur, a constat în faptul că sunt o persoană competentă, loială şi implicată faţă de valorile acestui partid, de la numirea mea pe această funcţie. Am demonstrat, în ultimul timp, că partidul, în Mehedinţi, nu a regresat, din contră. La ora actuală suntem partidul cu cei cu cel mai mare număr de membri din judeţ, circa 7500, şi pot să vă spun că am contribuit în mare măsură la a convinge electoratul că PP-DD este o alternativă la „piaţa politică“ locală. Numai de la numirea mea pe funcţia de preşedinte am atras lângă mine circa 500 de oameni, dornici să ofere o schimbare în viaţa lor şi a celor dragi.
-De la „centru“ cine participă la alegerile europarlamentare?
-Candidaţii PP-DD Bucureşti la aceste alegeri vor fi: DAN DIACONESCU, SIMONA MAN, DIANA VOICULESCU şi LIVIU NEAGU. Aici, la Mehedinţi, au tot sprijinul meu şi al organizaţiei PP-DD şi sper că vom înregistra un reviriment plăcut din toate punctele de vedere.
-Vă mulţumesc şi vă urez succes!
St. JUST
Lasă un răspuns