1

“Fără voia mea şi din motive necunoscute, mi-am făcut şi duşmani”

Share ITShare on Facebook
Facebook

declara Constantin Popescu, preşedintele organizaţiei PSD Orşova, administrator al S.C. Floricola SRL
popescu (Custom)
-Domnule Popescu, numele dumneavoastră este asociat cu o mulţime de expresii: baron local, stăpân al oraşului, director de liceu, şef de partid, om de afaceri cu primăria, maestru de culise. Cine este Constantin Popescu, de fapt?
– Nu mă regăsesc în niciuna din afirmaţiile şi expresiile prezentate. Nu pot decât să le resping, întrucât nu mă caracterizează, nici ca persoana politică şi nici ca om de afaceri. Afirmaţiile şi expresiile acestea, bazate doar pe minciuni şi invidie, vin din partea unor persoane frustrate, care nu se mai regăsesc în funcţii, atât la nivelul Consiliului local, cât şi al Primăriei, după alegerile locale din iunie 2012, când cetăţenii au hotărât schimbarea puterii locale. Cunosc foarte bine cine sunt persoanele care popularizează astfel de expresii la adresa mea şi care încearcă să intoxice populaţia oraşului cu neadevăruri despre mine şi activitatea pe care o desfăşor, în mod deosebit cea din domeniul public. Ca om politic, acţionez şi lupt pentru binele acestui oraş şi al locuitorilor săi, care, din păcate, nu se află într-o situaţie bună. Ne confruntăm cu lipsa locurilor de muncă şi a investitorilor care să creeze noi locuri de muncă, cu un nivel ridicat al şomajului, cu gunoaie, cu străzi distruse şi cu multe alte neajunsuri. Avem probleme de tot felul, multe şi vechi, la care nu s-a găsit încă o rezolvare.
-Ce puteţi face pentru a schimba ceva?
-În nici un caz nu putem şi nu trebuie să stăm cu mâinile în sân aşteptând soluţii care să vină din cer, căci nu vor pica niciodată. Tot de noi, de puterea şi hotărârea noastră depinde dacă în viitor lucrurile se vor îndrepta spre o direcţie bună.
-Ţinând cont că sunteţi administrator al unei firme importante de utilităţi publice, găsiţi timp şi energia necesară şi pentru exercitarea funcţiei de preşedinte de organizaţie? Vă ajută în politică experienţa din mediul privat?
-Este cunoscut faptul că funcţia nu-ţi dă autoritate şi prestigiu, ci se câştigă numai prin muncă, organizare şi disciplină. Ca preşedinte al organizaţiei PSD Orşova am acţionat prin întreaga activitate de om politic ca organizaţia să devină cea mai puternică din localitate. Consider că experienţa acumulată în activitatea economică din mediul privat a fost benefică în activitatea politică, pentru realizarea unei mai bune concordanţe între vorbe şi fapte. Ca preşedinte al celei mai puternice organizaţii de partid, prin consilierii PSD, vreau să ajut actualul primar să rezolvăm din neajunsurile şi problemele oraşului în care trăim cu toţii. Avem nevoie de multă seriozitate şi responsabilitate în prezent şi în viitor, pentru că problemele cu care se confruntă oraşul sunt mari şi anevoioase. Politicienii noştri au stat la poveşti prea mult timp şi s-au făcut prea puţine pentru orşoveni. E timpul, ca politicieni, să ne trezim la realitate şi să luăm acele măsuri care să contribuie la dezvoltarea economico-socială a oraşului.
-Cum a rezistat Floricola în mandatul PDL-ist şi ce s-a schimbat între timp, având în vedere perioada de criză?
-Foarte greu, însă pentru situaţia creată în perioada mandatului PDL-ist nu am fost eu vinovat. Se ştie că executivul, majoritatea din mandatul trecut din Consiliul local nu a susţinut activitatea de salubrizare şi întreţinere a spaţiilor verzi. Pot să afirm fără rezerve că, în present, se acţionează pentru a avea un oraş curat, cu spaţii verzi, mai bine întreţinute.
-Apariţiile dvs. în presă sunt foarte discrete. E vina presei că nu vă solicită sau dvs. preferaţi să nu vă expuneţi prea mult?
-Nu ştiu a cui este vina. Ce pot să afirm este faptul că e nevoie de o prezenţă activă şi în presă, atât cu fapte pozitive, cât şi cu cele mai puţin pozitive. Important este ca împreună să promovăm doar adevărul.
-Pe plan local, cum funcţionează relaţia cu PNL? Ne putem aştepta la o întorsătură a lucrurilor în Consiliul Local?
-Consider că în relaţiile dintre PNL şi PSD din cadrul USL de la nivelul municipiului Orşova nu sunt contradicţii, fapt demonstrat prin adoptarea în Consiliul local a tuturor proiectelor iniţiate de primarul Ion Manea. Apreciez că şi în continuare vom merge împreună şi vom asigura realizarea celor mai importante proiecte de investiţii care să ducă la dezvoltarea economică şi socială a oraşului, conform mandatului dat de cetăţeni. Majoritatea din Consiliul local este cea de acum, a USL, şi aşa va fi şi în viitor.
-Cum apreciaţi activitatea grupului PSD în Consiliul Local?
-Activitatea consilierilor PSD este una constructivă, într-o abordare profesională a proiectelor de hotărâre care se dezbat în şedinţe. Să nu se creadă că afirmaţiile mele sunt pur formale, este suficient să realizăm tabloul general al hotărârilor adoptate în Consiliul local la propunerile primarului Ion Manea, care au fost votate de consilierii USL. Cele mai importante proiecte care au fost deja aprobate de Consiliul local la propunerea primarului şi care vor contribui la dezvoltarea locală a municipiului Orsova în perioada 2012-2014 sunt: modernizarea pieţei, ce va fi finalizată până la finele acestui an, reabilitarea ambulatoriului de specialitate al Spitalului municipal, tot până la sfârşitul anului, realizarea proiectului alimentare apă în cartierul Poiana Stelei, reabilitarea şi extinderea canalizării în Cartierul Poiana Stelei, reabilitarea parcului Ion Dragalina şi I.C. Brătianu. Cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Duicu, am reuşit să obţinem fonduri de la Guvernul României pentru unele corecţii la investiţiile din Fondurile Europene, situaţie creată în timpul Guvernarii PDL, ce ar fi dus la faliment Primăria Orşova, în condiţiile în care suma s-a ridicat la peste 20 miliarde lei.
-Aveţi foarte mulţi tineri în organizaţie, care sunt şansele lor de a se impune în mediul politic?
-Ponderea tineretului în organizaţia municipală PSD este foarte importantă. În viitor, vom promova în funcţii de conducere cu prioritate tot mai mulţi tineri care au pregătire profesională şi dau dovadă de competenţă.
-Se vorbeşte că aţi dat lovitura cu sediul SCGCL. Cum se face că tocmai Floricola este “locatar” în acest sediu?
-Clădirea şi terenul fostei SCGCL aparţin domeniului public al Consiliului local Orşova şi au fost date societăţii Floricola în conformitate cu prevederile legale, ca bun de retur pe perioada existenţei contractului de concesionare a serviciilor de utilitate publică.
-Cine este în acest moment cel mai redutabil adversar politic al PSD Orşova?
-La acest moment nu avem adversar politic.
-Se discută despre candidatura fiului dvs la europarlamentare. Confirmaţi sau infirmaţi un astfel de zvon?
-Până în prezent nu s-a discutat o asemenea propunere.
-În politică, apreciaţi sinceritatea? Vă caută prietenii mai des acum, când sunteţi la Putere?
-Fiind cunoscut ca un om sincer, am reuşit să am prieteni, însă nu de când deţin funcţii. Sigur, s-au mai alăturat şi alte persoane, dar îmi place să cred că nu din alte interese, în afara celor de socializare. Totodată, însă, fără voia mea şi din motive necunoscute mie, mi-am făcut şi duşmani.
-Domnule Constantin Popescu, vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă doresc să aveţi ape limpezi în politică şi succes în afaceri, în continuare.

MIHAELA CHERESCU

stjust

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *