Miercuri, 23 ianuarie a.c., primarul Marian Răducan, de la Şişeşti, a avut parte de o vizită mai neobişnuită. Ştia despre ce este vorba, ce trebuie să pregătească şi aşa mai departe, dar, totuşi, a ţinut să vadă, „pe viu“, ceea ce se întâmplă în localul Căminului cultural. Acolo unde şi-a făcut apariţia un… japonez, NORIO INAGAKI, profesor care studiază de ani buni folclorul şi tradiţiile populare ale poporului român.
Meticulos din cale-afară, cu o repetare a expresiei „are o mică importanţă“ care te scotea din sărite, profesorul japonez nu s-a lăsat până n-a „stors untul“, cum s-ar zice, din ceata de jucători şişeşteni îmbrăcaţi în costume populare, pregătiţi de primarul Marian Răducan pentru a arăta profesorului japonez tradiţiile zonei. Cei prezenţi au asistat, însă, la un spectacol în toată puterea cuvântului, „orchestrat“ cu ambiţie şi dragoste de folclorul românesc, de Norio. Acelaşi japonez care, din când în când, repeta, în spatele camerelor de filmat pe care înregistra cântecele şi jocurile româneşti, paşii jocurilor populare.
Cam o oră a durat tot acest spectacol inedit în care un viorist şi un acordeonist au reuşit să insufle viaţă în inimile jucătorilor şi celor prezenţi, sub îndrumările profesorului Norio: “Hai să respectăm tradiţia! Jucam şi cântam. Linişte, va rugam linişte, se inregistrează. Doina cântam de la bunicii noştri, nu de la Maria Lătăreţu”.
De fapt, nu puteam spune că a fost un spectacol atât timp cât profesorul Norio a ţinut să precizeze că totul trebuie să fie aşa cum se dansa la hore în sat, aşa cum dansau părinţii la sărbători, simplu şi cu naturaleţe. “Eu interesat de gasirea filonului popular,fac comparaţii şi filme care să să păstreze autenticitatea“, declara Norio Inagaki.
Profesorul japonez Norio Inagaki efectuează un studiu despre tradiţiile, obiceiurile şi folclorul românesc de circa 7 ani, de când este în România, şi a „bătut ţara în lung şi-n lat“, înregistrând cântece şi dansuri populare din mai multe zone ale ţării, colaborând cu Institutul de cercetări folclorice din Cluj şi cu instituţii de cultură din Moldova.
St. JUST
… şi tot pentru autenticitate, redăm un pasaj din convorbirea purtată cu profesorul NORIO INAGAKI la Şişeşti, imediat după terminarea spectacolului
Suntem cercetător de folclor, japonez, anu ăsta am fost în cercetare a tot judeţu Gorj şi la Mehedinţa. Am discutat atât cu primăria, am discutat viceprimar, am cautat culturile, vechile tradiţii, cam cu scop jocurile. Am discutat cu domn primar, am vizitat, domn primar a cautat vechile tradiţii, am cautat jocurile. Asta chiar aicea am noroc am găsit oameni şi domnu primar i-a întrebat, aicea mai sunt oameni jucatori şi a spus că da. La iarna, cînd e timp, nu chiar atuncea, mai joacă, când acesta era scopul, studiul folcloric, căutare la culturi, ce are importanţă la toţi europeană, numai aicea la ţara oamenii mai jucau, ce are importanţă, pănă ieri tot arta căutam, zorile, asta-i cultur veche, jucau femeile, româneasca. La Luvru, acolo este muzeu, la Luvru, tot acolo este cultur de 3000 de ani, faţa la morminte, obiceiuri frumoase, asta-i cam tot ce este important la cultul poporului, totul este important la cultul poporului, inmormîntarea şi jocurile. Evident, tot aicea, la Şişeşti cheramida asta de aici, acia a fost în Şişeşti şi înainte de periodu grecia, tot acolo sînt şi acolo e pictura, la Luvru şi la joc şi la cântec, să vadă acolo. Dacă totuşi continuam la asta obiceiurile să mai trăiesc să joace femeile zorile şi la jocurile. Asta a fost.
-De câţi ani eşti în România?
-De7-8 ani avem în continuare acest lucru…
-Cât timp ţi-a trebuit să înveţi limba română?
-Limba română la care vrei s-o învăţ rapidă, nu am calitatea asta. În 3-4 ani, atât. Eu studiez jocul românesc. Eu ştiam jocurile, prima dată am venit Ardealul, acolo am fost aproape la terminare la fecioreasca, fecioreasca are a voastră cearcă a intra în patrimoniul UNESCO, la înregistrare, fecioreasca e aur, tot cultul româneasca. Prima dată am început învaţam fecioreasca, eu cu tot oamenii batrîni am învăţat figurile, figurile ştiam în jocul Ardealului, dar acuma ştiam şi la jocul oltenesc, ori asta-i cam aurul culturii poporului.
Lasă un răspuns