sport

Liga I, CS TURNU SEVERIN – CEAHLAUL PIATRA NEAMT 1-1

Am reuşit să „spargem“ ghinionul luni seara, pe stadionul Municipal, împotriva plăieşilor lui Pinalti. Dacă se poate numi ghinion şi acest meci dominat, de la primul şi până în minutul 90, când am egalat, de moldovenii de la Ceahlăul Piatra Neamţ. Per ansamblu, ai noştri, severinenii, n-au jucat prost dar, cum „la barza chioară nici Dumnezeu nu-i face cuib“ să zicem mersi că am scăpat cu acest egal, pe teren propriu. Un pic de vitalitate şi acţiune au mai adus, în ultimele minute ale meciului, Thomas şi Abba, în rest, fugim după o minge cu care nu prea ştim ce să facem. Publicul, dacă te întărâtă, are un rol major, dar ce să-i ceri şi publicului, după 90 de minute de jogging – pentru că asta face CS Severin, jogging – deci, ce să-i ceri publicului, să te încurajeze pe final de meci, când eşti dispus să-ţi dai sufletul? Şi pentru ce, pentru un amărât de meci egal? Nu se merită. Până acum, chiar deloc.
Mai încercaţi, băieţi, şi pe viitor, că nu se ştie!

CRONICARUL SPORTIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *