interviu

„Nu mi se pare normal să ducem gunoiul la STREHAIA!”

afirmă MARIAN RĂDUCAN, primarul din Șișești

-Aveți gunoi. Ce faceți cu el?
-După cum bine știți, comuna Șișești, începând cu anul 2009, a accesat fonduri în cadrul Proiectului IPA BRCT Timișoara în colaborare cu Primăria Mosna, prin care fiecare localitate a fost dotată cu mașină de colectat deșeuri, tractor, remorcă, pubele, containere a 1100 litri, 60 de puncte de colectare per total, în fiecare sat, avem o presă de balotat PET-urile și deșeurile din plastic, un tocător pentru resturile vegetale. În momentul de față avem serviciul autofinanțat în cadrul Primăriei, prin care colectăm săptămânal deșeurile și le ducem la groapa de gunoi Brantner de la Drobeta Turnu Severin, pentru care achităm și suntem la zi cu toate taxele. În momentul de față se află în derulare sau ar trebui să fie în implementare proiectul de colectare a deșeurilor la nivelul județului Mehedinți. Din câte ni s-a comunicat, începînd cu data de 1 ianuarie pentru zona noastră ar fi operatorul SC FLORA, cu care am avut două întâlniri și am stabilit ce ar fi de făcut, dar până când va fi operațional, în momentul de față mergem în continuare pe serviciul propriu de colectare a deșeurilor. Este o problemă în ceea ce privește implementarea în cadrul proiectului județean pentru faptul că nu știu din ce cauză localitatea Șișești este arondată la depozitul de la Strehaia. Va trebui să clarific acest lucru, nu mi se pare normal să ducem gunoiul de la Crăguiești 60 km până la Strehaia, pe când de la Crăguiești la Malovăț sunt 12 km. Aceeași situație este și la Noapteșa. Am avut o întâlnire și cu domnul Cojocaru, președinte ADIS Mehedinți, am explicat acest lucru, am rămas să purtăm o discuție cu operatorul FLORA, cu domnul președinte Aladin Georgescu, pentru a stabili ceva, pentru că în momentul de față încă nu am emis hotărârea în acest sens privind colectarea deșeurilor cu operatorul desemnat care a câștigat licitația în cadrul ADIS. Eu m-aș bucura ca proiectul să înceapă în cadrul județului Mehedinți, pentru faptul că, așa cum spuneam, am avut o întrrevedere cu operatorul FLORA și vom veni în sprijinul lor cu infarstructura pe care noi o avem.
-Bun. FLORA răspunde de această zonă, aveți utilaje luate pe fonduri europene pentru colectare și toate operațiile. De ce mai aveți nevoie de FLORA, atunci?
-În anul 2009 când s-a făcut proiectul de către Consiliul Județean Mehedinți trebuiau să facă parte din el toate UAT-urile din județ, conform legislației europene; dacă una dintre localități nu făcea parte, nu emitea hotărârea, și nu se puteau accesa fondurile în valoare de 25 milioane de euro; în contractul de aderere la timpul respectiv, comuna Șișești a precizat că are proiect în derulare și își rezervă dreptul să organizeze serviciul public de colectare a deșeurilor în cadrul Primăriei. În condițiile în care operatorul vine cu oferta convenabilă suntem dispuși să colaborăm cu el…
-Trei sferturi din UAT-urile județului nu au pubele și nu-i interesează colectarea deșeurilor sau colectarea selectivă…
-Avem 240 de pubele a o tonă, 700 europubele a 150 de litri la gospodării, mai puțin la Noapteșa și Cărărmidaru, că nu am mai achiziționat din serviciul propriu în speranța că se va pune în aplicare proiectul Consiliului Județean. Cum vă spuneam, noi avem datorită proiectului pe care l-am făcut.
-Operatorul desemnat pe zonă poate mări prețul?
-Normal, poate să mărească prețul fără niciun fel de problemă. Voi ști să emit o hotărâre, să calculăm prețul și dacă ne ducem în actul constitutiv al asociației, primăria Șișești își rezervă dreptul să păstreze prețul și chiar să nu încasăm noi pentru operator.
-Sunteți pregătit pentru colectarea selectivă a deșeurilor?
-Cred că va fi o mare problemă, nu numai la Șișești, o spun din experiența de 12 ani. Avem câte 4 eurocontainere în care cetățenii puteau pune pe categorii deșeurile. Am fost nevoiți să reducem la 2 sau chiar 3 pentru că cetățenii niciodată nu au făcut colectare selectivă și în punctul de colectare erau o tonă de gunoaie, în loc să fie într-un container făceam 4 operațiuni. Va fi o mare problemă, dar până nu se va veni cu stimularea populației, nu cu sancțiuni, că nu se rezolvă nimic, eu am încercat să stimulez populația să colecteze selectiv, să-i scad la taxa de gunoi instituită din 2012, lucru pe care nu l-am reușit… Eu cred că dacă se va face un sistem pe care l-am avut până în 1989, sistem aplicabil „în afară”, cetățeanul să poată să ducă PET-uri la magazinul de unde cumpără, pe o garanție și să primească un bon, nu bani, care să fie scăzut, așa văd eu soluția… Abia după aceea să aplicăm sancțiunile. Dacă vom merge pe sancțiuni niciodată nu vom rezolva. Nu aplică sancțiuni Primăria, Garda de Mediu, pentru că Garda de Mediu va amenda primăriile și ce-am rezolvat? Va trebui, începînd de la școală, de la magazine, să facem educație, munca de achiziție respectivă, de la baterii la deșeurile care sunt. Modelul cel mai concret este în 1989 când erau cei 3R Reciclare-Recuperare-Refolosire…
-Aveți utilaje de tocat și balotat. De ce nu vindeți gunoiul, că este o afacere?
-Pentru că în momentul de față costurile pe care noi le-am face cu colectarea, separarea, tăierea, presarea, energia consumată, salariile oamenilor, ar depăși cu mult valoarea gunoaielor. Și pentru că vine Curtea de Conturi și-ți impută.
-Cât costă o ridicare de container, care sunt cheltuielile în Șișești?
la noi, la o singură treccere, săptămânal, în toate localitățile aparținătoare, se adună cam 16 tone gunoi, și cheltuim undeva la 2000 lei pe serviciul propriu. Foarte mult, pentru că cetățenii nu sunt pregătiți, după atâția ani de zile, și duc tot felul de deșeuri, cenușă, cocenii, ramurile, mai ales primăvara, la containerele de 1100 litri pe care noi le ducem la groapa de gunoi.

St. JUST

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *