-Ce mai faceţi, domnule Rafael Ciorăscu? Tot lider de sindicat?
-Da, ca să fac o istorie a trecutului meu de sindicalist, vă pot spune că din 1990 am fost vicepreşedinte al Sindicatului liber de la mina Livezile, în 2000 am fost preşedintele Sindicatului de la cariera Hunsnicioara, iar din anul 2000 sunt preşedintele Cartel Alfa Mehedinţi.
-Strada, manifestările, cum vi se par?…
-Am o părere personală, ca să zic aşa. Manifestaţiile paşnice, mitingul şi marşurile nu vor duce niciodată la căderea guvernului.
-De ce apar lozinci gen JOS CLASA POLITICĂ?
-Într-o filozofie simplă, politicul generează economicul şi, deci, capul tuturor răutăţilor este, psihotic, clasa politică. Inevitabil, în România, clasa politică este total compromisă, se scaldă într-o mocirlă ireversibilă. Societatea civilă vede clasa politică drept o hoardă de profitori, nişte necrofagi cu o vitalitate şi o energie infracţională de neconceput.
-De ce nu ieşiţi în stradă?
-Eu nu strig la pereţi, este ineficient. Şi ce să strig, la urma urmelor, „Trăiască Regele“? Pot să spun că ceea ce se întâmplă acum este un dialog puternic cu Prefectura, de fapt cu clădirea, cu pereţii Prefecturii.
-Şi soluţia care ar fi?
-Soluţia este o revenire în trecut şi plecarea de la punctul zero, adică din 22 decembrie 1989, fiindcă s-a produs un dezechilibru între păturile sociale. A dispărut pur şi simplu clasa de mijloc. Statul nu există sau, mai bine zis, cum spunea regretatul Octavian Paler, „ACEASTA NU E ŢARĂ, E O CHESTIE“!
-Cum rămâne cu violenţa?
-Violenţa din stradă, cu aşa zişii suporteri, este o stare de normalitate generată de violenţa economică şi politică. Ce este de apreciat sunt energiile refulate de aceşti tineri, sentimentul de unitate, de solidaritate, care arată că tineretul este o forţă care poate schimba ceva în ţară.
-Cum numără un lider de sindicat participanţii la miting?
-În confruntările corp la corp cu jandarmii pot spune că se numără după picioare, iar în confruntările după lozinci, pancarte şi mesaje, după capete! Sunt două figuri de stil din care fiecare înţelege ce trebuie. Poate că protestele sunt eficiente atât timp cât nu au un organizator. Spontaneitatea este cea mai sinceră dovadă că revendicările celor din stradă sunt plauzibile.
