Ca să fie poluarea diluată, pă țeava dă gaz va curge și apă dă la Topleț!

După apa de la Topleț, cea mai jmekeră țeapă dată Severinului și severinenilor, se pregătește o alta, cea a gazului. Opoziția, transpirată de zăpușeala de afară și de același loc 2 pe județ, la orice fel de alegeri, a găsit de cuviință să se ia la trântă cu primarul Screciu, mai mult ca o asigurare a postului de viceprimar și din 20-20 încolo. Ba vrem gaz, ba e poluare, ba vin unii să mai facem o centrală, termo, ba avem nu știu câte Servicii și Direcții care or să ne dea căldură la iarnă de-o să votăm, la anul, pe aceiași, că nu s-au schimbat deloc. Joarda asta gazoasă peste gardul Primăriei e o joacă de copii lăsați nesupravegheați, unde dăinăușul e din fier, și dacă se întâmplă să cazi, te lovești la cap și e nasol. Până la viitoarea administrație, că o fi liberală, că o fi pesedistă sau useristo-plus, mai avem o iarnă de trecut. Și dacă numai căldura a ajuns cea mai mare grijă a Severinului unde nici câinii nu mai urlă, că nu au la cine, e și mai nasol.
Viitoarea administrație ar trebui să nu mai bată gazul de pomană și să scoată, dracului, Severinul, din ceea ce a devenit: o cloacă în care unii care latră și mușcă noaptea, ziua dorm. Pe banii noștri…
St. JUST

 

Președintele PNL Mehedinți Virgil Popescu a declarat pentru PSNews Mehedinți că viitoarea administrație liberală va finaliza extinderea rețelei de gaz în tot orașul. Declarația vine ca o replică la spusele primarului Marius Screciu care are dubii cu privire la extinderea rețelei de gaz din cauza ”poluării”.


”Îi asigurăm pe severineni că o administrație liberală care va veni în 2020 va finaliza extinderea rețelei de gaz în tot orașul. Avem modele precum Sibiu unde încălzirea se face, exclusiv, cu centrale de apartament. Iar Sibiul este unul dintre orașele din România cu cea mai bună calitate a vieții. Așa că eu nu cred în varianta spusă de domnul primar Marius Screciu că o extindere a rețelei de gaz ar pune în pericol viitorul copiilor noștri. Tehnologia a evoluat foarte mult, există centrale performante, nepoluante, iar gazul natural este recunoscut ca un combustibil de tranziție aproape nepoluant”, ne-a declarat liderul liberal.
Edilul Severinului Marius Screciu a declarat recent că prin extinderea rețelei de gaz va crește numărul centralelor de apartament, iar asta înseamnă poluarea orașului.
”Extinderea rețelei de gaz… Dar este o decizie pe care nu vreau să o iau singur, de aceea cred că voi organiza o discuție publică cu severinenii pe tema aceasta. La Baia Mare, care a fost unul dintre cele mai poluate orașe din cauza industriei pe care o aveau acolo, după ce au scos industria din oraș a scăzut nivelul de poluare. Însă după ce s-a renunțat la sistemul centralizat și s-a venit cu extinderea rețelei de gaze, s-a instalat centrală la fiecare apartament, nivelul poluării a revenit. Așa va fi și la Severin”, a declarat Marius Screciu.

DEZINFORMARE MARCA P.N.L.

Într-o emisiune pe un post de televiziune spuneam că pentru încălzirea orașului, cel puțin la acest moment există 2 variante:
1.Pastrarea încălzirii centralizate, cu construcția unei centrale in co-generare pe gaz, situație care ar păstra un pret rezonabil pentru gigacalorie;
2.Posibilitatea ca fiecare severinean să își facă încălzirea cu centrală de apartament pe gaze.


Fiecare dintre aceste variante are avantajele și dezavantajele ei. La centralele de apartament pe gaze spuneam că există riscul unei poluări masive și această variantă necesită o discuție cu toți factorii decidenți de la nivelul municipiului și o consultare a populației. Domnii de la liberali dezinformează și spun că eu m-aș opune extinderii rețelei de gaze. Total fals și îi înțelegem că au inceput deja campania electorală și fac orice să aibă câștig de cauză la viitoarele alegeri. Este de datoria mea să informez corect severinenii și să le spun adevărul.
MARIUS SCRECIU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*