LIVIU MAZILU, fost liberal, pune degetul pe rana liberală locală:
„PNL local, una peste alta, nu prea mai are nimic, nici de pierdut, nici de câştigat, în urma retragerii de la guvernare. În primul rând, Virgil Popescu o să-şi piardă funcţia pe care a râvnit-o şi de pe care a vrut să facă performanţă politică, Coifan, un alt liberal, nu a fost decât o frână, ce-au făcut ei pe plan local, mai nimic, de aceea, din retragerea PNL de la guvernare PNL Mehedinţi o să piardă oameni din serviciile deconcentrate şi multe altele. De câştigat, s-ar putea să câştige pe termen mediu, adică se vor mai curăţa de nişte lichele, pentru că unii vor pleca în căutarea ciolanului, asta în condiţiile în care membri simpli nu mai înseamnă nimic, ei oricum au fost ignoraţi în ultimul timp. Ca politician, pot să spun că este pentru prima oară în ultimii 15 ani când PNL a luat o astfel de decizie în privinţa acestui act. Am înţeles, pe plan local, de la colegii liberali, că s-au consultat cu Virgil Popescu şi a fost evocată probabilitatea ieşirii de la guvernare, în sensul să se vadă ce decizie se va lua, şi s-a ajuns la concluzia că „ne dăm cu ăia care-s mai mulţi“. Aşa ceva e inadmisibil şi arată drumul parcurs de PNL în ultima vreme.
Un partid condus de Virgil Popescu şi dirijat de Mihai Stănişoară nu mai are identitate“, ne-a declarat Liviu Mazilu, fost liberal.
Lasă un răspuns