PROIECT DE LEGE pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi pentru modificarea Legii nr. 251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei
Prin acest proiect de lege, se completează Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu un nou capitol care să reglementeze Normele de etică şi conduită pentru membrii Guvernului, alte persoane care ocupă funcții de demnitate publică la nivelul administrației publice centrale și pentru personalul încadrat la cabinetele acestora.
Proiectul de lege reprezintă îndeplinirea unui angajament asumat de Guvernul României prin Planul Național de Redresare și Rezilienţă (PNRR).
Dispozițiile proiectului de lege se aplică membrilor Guvernului, șefului Cancelariei Prim-Ministrului, secretarului general şi secretarilor generali adjuncți al Guvernului, secretarilor şi subsecretarilor de stat, precum şi asimilaților acestora, consilierilor de stat în raporturile dintre aceştia, precum şi în raporturile acestora cu persoane fizice sau juridice, în legătură cu exercitarea mandatului sau a funcţiei. Aceste dispoziții se aplică în plus faţă de cele existente pentru funcția publică si adoptarea și implementarea măsurilor de aplicare.
Prevederi în scopul îmbunătățirii transparenței în exercitarea atribuțiilor
Proiectul introduce noi prevederi în scopul îmbunătățirii transparenței în exercitarea atribuțiilor de către demnitari.
Astfel, prim-ministrul sau prim-ministrul desemnat va putea solicita persoanelor pe care le propune sau le numeşte în funcții publice, anterior numirii, informații cu privire la orice tip de interese personale de natură să afecteze exercitarea cu imparțialitate a mandatului sau a funcției. La formarea Cabinetului, prim-ministrul, în vederea obținerii votului de încredere din partea Parlamentului, are posibilitatea să solicite anumite date sau informaţii de la persoanele care urmează a fi propuse pe lista membrilor Guvernului, astfel încât să poată aprecia riscul de a nu obţine votul şi încrederea majorității parlamentare. De asemenea, în egală măsură, prim-ministrul va avea posibilitatea de a solicita date sau informaţii şi persoanelor care vor ocupa funcții de secretar de stat sau subsecretar de stat.
Totodată, membrii Guvernului vor avea posibilitatea să se abțină de la participarea la procesul decizional cu privire la un act normativ sau un document de politică publică, fără să se aducă atingere art. 72 alin. (2) din Legea nr. 161/2003. Se poate notifica atât un interes personal care aduce un foloase pentru sine, cât şi pentru:
a) soț, soţie, persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv;
b) orice persoană fizică sau juridică faţă de care are calitatea de debitor al unei obligații, cu excepția celor care rezultă din activităţile şi cheltuielile curente;
c) societatea la care deţine calitatea de asociat unic sau deține peste 10% din capitalul social sau drepturile de vot ori funcția de administrator sau director ori de la care obține venituri;
d) orice entitate de drept privat în care şi-a desfăşurat activitatea profesională în anul anterior numiri în funcţie;
e) asociația sau fundația din care face parte;
f) in orice altă situație în care exercitarea imparțială şi obiectivă a funcției este afectată din motive care implică familia, viața personală, afinitățile politice, interesul economic sau orice alt interes personal direct sau indirect.
Abținerea se notifică prim-ministrului sau superiorului ierarhic cu propunerea desemnării unui înlocuitor, iar lista notificărilor se publică periodic pe site-ul Guvernului şi pe site-urile instituţiilor sau autorităţii administrației publice centrale la secțiunea „Integritate instituţională”.
Definirea cadourilor și stabilirea unei interdicții privind cadourile
Proiectul de lege defineşte şi reglementează regimul acelor cadouri reprezentând bunuri, beneficii sau servicii, oferite în mod gratuit persoanelor menționate anterior, în considerarea mandatului sau funcției deţinute. Acestea includ bunurile oferite în cadrul acțiunilor de protocol, conform Legii nr. 251/2004 şi nu includ acele bunuri în legătură cu care sunt întrunite elementele unei infracţiuni (luarea si darea de mită, traficul de influență etc.).
Proiectul are în vedere excluderea anumitor categorii de persoane fizice, juridice sau organizații de la care pot fi primite cadourile.
Așadar, pe perioada exercitării mandatului sau a funcției, le sunt interzise membrilor Guvernului sau a celorlalte categorii de persoane prevăzute în proiectul de lege solicitarea sau acceptarea de cadouri din partea unei persoane fizice, juridice sau a organizații care:
a) se află în raporturi juridice contractuale cu instituția sau autoritatea administrației publice centrale din care fac parte;
b) are în curs de soluționare una sau mai multe cereri de emitere de avize, autorizaţii, permise, licenţe, acreditări precum şi altele asemenea;
c) are un interes pentru promovarea unul proiect de act administrativ cu caracter individual ce intră în competența de reglementare a instituției sau autorității administrației publice centrale din care fac parte:
d) participă, în calitate de ofertant, subcontractant sau potenţial beneficiar la o procedură de atribuire a unul contract de achiziție publică, a unul contract de concesiune sau a unul contract de închiriere respectiv a unei finanţări organizate sau acordate de instituţia sau autoritatea administrației publice centrale din care fac parte.
Reglementarea, la nivel de lege, a Registrului Unic al Transparenței Intereselor (RUTI)
Prin preluarea unor prevederi ale Ordinului Secretarului general al Guvernului nr. 1056/2022 privind regulile minime de transparență la nivelul autorităților administrației publice centrale şi locale și persoanele interesate din societatea civilă, publicarea întâlnirilor dintre demnitarii din cadrul Guvernului şi terțe persoane care ar putea influenţa luarea unei decizii devine pentru prima dată obligatorie, în acord cu bunele practici de la nivel internaţional şi în aplicarea recomandărilor primite de România de la organisme internaționale precum OCDE sau Comisia Europeană. Este prevăzută şi obligaţia de a publica întâlnirile cu persoane terte, care s-au desfăşurat fără o planificare prealabilă, în termen de 2 zile de la data desfăşurării acestora.
De asemenea, se creează posibilitatea ca şi persoanele cu rang de demnitar din cadrul autorităţilor administrative autonome, prefecții, subprefecţii şi autoritățile administrației publice locale să poată solicita înregistrarea în RUTI şi pot cere publicarea întâlnirilor oficiale cu persoane terte.
Instruire și îndrumare
Proiectul de lege prevede organizarea, de către Institutul Național de Administrație, a unor cursuri de formare pe teme referitoare la etica și conduita în exercitarea atribuţiilor pentru categoriile de persoane vizate de reglementare.
Proiectul de lege adoptat de Guvern va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.
De la GUVERN…
