Despre comori şi istorie, fără compromisuri…

Mirajul aurului altora a fost, din vechime, atracţia multora. Ani de-a rândul, prin munţii Mehedinţiului s-au perindat fel şi fel de neaveniţi – străini şi localnici -, în speranţa că vor avea parte de bogăţii care să le asigure un trai fără griji. Unii poliţişti chiar au profitat de naivitatea credulilor şi au „fabricat” la chefuri hărţi vechi, pe piele de viţel, distrându-se, apoi, de ofensiva declanşată şi de apelurile disperate ale căutătorilor amatori de comori ascunse (un fel de C.A.C.A. local, dacă vă mai aduceţi aminte!). Pe la Cireşu am dat, însă, de nea UNTARU, o enciclopedie în materie, care trebăluia la tractor. Deschis la vorbă şi simplu, nea Untaru a dorit să ne spună mult mai multe, lăsând comorile plaiurilor mehedinţene pe alt plan. Nu i-am cerut hărţi sau locuri ascunse, exemplul de la Baia de Aramă, unde scotocesc unii după comoara lui Brâncoveanu, a fost de ajuns ca să-l stabilim ca punct de plecare printr-o incursiune în istorie, comori, Mehedinţi şi… „bazaconii”, cum se exprima nea Untaru.

-Ce ziceţi, avem comori în Mehedinţi? Cât de vechi sunt?
-Faptul că avem informaţia că unele comori au fost duse pe cai, în vremea dacilor, de soţia regelui însoţită de câţiva oşteni, că s-a mers preţ de o săptămână, că au ascuns comoara într-un curs de apă, au umblat la un sistem de deversări de s-a schimbat circuitul apei spune multe despre evoluţie la acea vreme. De la Sarmisegetuza la noi, la Cireşu, se face, de voie, cu calul de căpăstru, într-o săptămână drumul, sau mergând pe jos, un om, peste munţi vorbind. Faptul că-n teritoriul nostru există un complex carstic multietajat, faptul că ştim că-n primul război de la Tapae, din Câmpia Severinului i-au îngrozit dacii pe romani, pur şi simplu ieşeau din pământ, dispăreau în pământ, faptul că, la un moment dat o cohortă romană intră pe unde-au intrat dacii, ceilalţi s-au oprit, apoi a început să vină apa şi să scoată leşuri afară ne arată că, la vremea aceea, dacii aveau un sistem de a dirija apa prin sistemul carstic, prin golurile subterane care, vă spun, la ora asta de-abia dacă este cunoscut 10 la sută, vă pot demonstra cu probe.
-Cresos sau Cireşu?
-Complexul acesta de care v-am vorbit există din negura timpurilor, dacii au ştiut să-l folosească. Dacă ne uităm bine şi analizăm şi scrierile istorice, cu un caracter istoric demonstrat ulterior, care păreau legende greceşti, de exemplu, dacă ne gândim la ILIADA, deci, la un moment dat e un pasaj în lucrare, în Iliada, „şi intră în luptă vestitul rege Resos, regele Resos e din teritoriul ăsta, teritoriul nostru, din vechime, se numea ţinutul Ceresos şi, făcând un joc de cuvinte, locul lui Resu. Cireşu este denaturat, denumit ulterior, vă arăt scrieri din timpul lui Mircea cel Bătrân a lui Mircea Ciobanu, vă arăt acte care vorbesc despre ţinutul Ceresu, nu Cereşu sau Cireşu. Încă din negura timpurilor acest complex a fost cunoscut de oameni şi cred că avem informaţia cu câmpia şi bătălia de la Tapae, că dacii au putut trece, au dat drumul la apă, prin modificarea cursului de apă în sistemul subteran. Mai mult, avem o informaţie extraordinar de interesantă, e vorba despre peştera de la Balta, de lacul de la Balta care, o dată pe an, în ziua de Sf. Ilie, balta se duce înapoi în lac. Apa aia de acolo nu se strică, are un caracter de apă plată. Ştim, de altfel, tot din istorie, că împăraţii chinezi nu beau altă apă decît cea de la izvorul de la palatul lor, pe care o păstrau în vase de argint. Ăsta era secretul de aveau apă în campaniile militare şi doi ani de zile. Un semn că pe acolo ar fi ceva este caracterul apei, dar vă spun un lucru, peştera aceea vă garantez că are o cale de comunicare cu Dunărea, de câte ori seacă rămâne o grămadă de peşte. Ce caută cega acolo, în lacul de la Balta? E un peşte migrator care se înmulţeste în apele Dunării dar trăieşte în ocean, e peşte oceanic, pot să şi demonstrez, să vă dau şi lucrările din care sunt informat.
-Cât însumează golurile subterane din această zonă, pentru că se presupune că ar fi vorba de circa 45 de km de tuneluri, dacă punem la socoteala şi zona Baia de Aramă?
-La ora asta nu este cunoscut nici 10 la sută din golul subteran, din cei 32 de km de gol subteran multietajat din diferite direcţii, şi aici vorbesc de complexul de la Cireşu, Topolniţa, Epuran. Prin galeria Racoviţă se poate ajunge din Epuran în Topolniţa şi viceversa. Iniţial i s-a spus Peştera Femeii pentru că s-a cunoscut numai galeria de sus, unde băteau cânepa femeile. Ulterior i s-a spus peştera Topolniţa făcându-se legătura cu locul pe unde curge apa, cu trecerea spre Găurinţi, şi s-au mai descoperit încă 2 etaje la vremea aia, şi i s-a zis Peştera Topolniţa. Dintr-un etaj în altul se poate trece, dar s-au mai găsit galerii din care nu se poate trece, nici de la Epuran, nici de la Topolniţa, este Galeria Geologilor, în care sunt tot felul de exponate geologice, parcă cineva intenţionat le-a aşezat acolo să arate bogăţia, cu materiale semipreţioase, dar nu este aur curat, e minereu, nu e perlă curată, e perlă din piatră semipreţioasă, dar există. Se merge pe un aşternut de asemenea minerale, de aceea i s-a zis Galeria Geologilor. Parcă un geolog a făcut o expoziţie. Această galerie nu comunică cu altele. După aceea avem etajul cu hieroglife, încearcă cei de la Academia Română să mă aburească că alea sunt naturale, dar natural la ora asta sunt necitibile, deci se vede clar că ele au fost făcute intenţionat. Acolo ar trebui făcută o restauraţie şi citit ce scrie. Densuşianu a lasăt un cod de citire, nu uitaţi că francezul care a citit la egipteni în piramide a folsosit codul lui Densuşianu, recunoaşte acest lucru în lucrarea pe care a publicat-o. Ce vă spun până acum este rezultatul lecturilor de peste 40 de ani, din lucrări de profil, din reviste.
-Apropo de galerii subterane. De pe teritoriul României pe insula Ada Kaleh erau galerii prin care se trecea. De ce de pe insulă pe malul sârbesc nu avem dovezi că existau aceste galerii?
-Un gram de adevăr există, că s-au descoperit dovezi. Erau, dar nu le cunoşteau numai turcii, nu le cunoşteau oamenii locului, le ştiau haiducii, aveau posibilătăţi de camuflare pe etajele superioare ale acestor galerii subterane. Sârbii, în timpul ocupaţiei austro-ungare, împreună cu muntenii noştri de aici aveau cete de haiduci care, după felul în care loveau şi cât de repede loveau dintr-un loc în altul ne arată că oamenii ăştia nu mergeau pe drmurile cunoscute ci mergeau pe drumurile ştiute numai de ei şi eu cred că sunt galeriile subterane. Aceşti haiduci cunoşteau galeriile subterane prin care se ajungea în Iugoslavia, Bulgaria, nu mai aveau nevoie să treacă Dunărea, erau potere care-i aşteptau, nu-i găsea nici o poteră, azi loveau în Bulgaria, mâine undeva în Transilvania, poimâine în zona Olteniei, la diferenţe de o zi sau de ore, aceeaşi oameni dădeau lovituri, asta ne arată faptul că aveau trasee bine stabilite. Categoric ştim că în vechime, după atlasul geografic vechi a mai existat Marea Ionică şi Marea lui Cronos, Marea Cronos este stabilită clar valea Bahnei cu valea Cernei, aşa este desenată, ca o lună nouă, ca o deschidere spre Dunăre, cu galerii subterane prin care circula apa din Marea Ionică în Marea lui Cronos.
Avem un caz în acest sens. Primul mitropolit al Ţării Româneşti a înfiinţat mănăstirea de la Vodiţa, legenda spune că a pus roba lui jos şi a traversat Dunărea, dar eu vă spun că nu a făcut aşa, eu cred că a trecut pe drumul haiducilor, pe sub Dunăre. Pe sub albia Dunării. A trecut fără vas, fără nimic, era persecutat, căutat să fie prins, a avut înţelegere cu domnitorul Ţării Româneşti pentru a păstra ortodoxia împotriva catolicismului care încerca să se impună, aveam rămăşiţe ale foştilor cavaleri ioaniţi, care încercau să impună catolicismul.
-Istoria este istorie. Avem aur aici, comori?
-Până acum se cunosc cel puţin patru descoperiri, dar sunt ale acelor haiduci de care vorbim, nu de pe timpul dacilor, s-au găsit cantităţi mici de aur, ultima pe la Podeni, s-a găsit unde se face exploatarea de gresie, pe la Podeni, pe la sud de punctul numit Suliţă. Ce s-a găsit acolo am înţeles că a ajuns la Muzeul Porţile de Fier, dar aici nu cred să se fi găsit vreodată ceva. Nu se merită ca un om să-şi piardă timpul cu aşa ceva. Se întâmplă ca unul să aibă noroc, cum a fost francezul Cousteau. Câţi n-au căutat epave cu aur şi alte asemenea şi tot n-au găsit. Ela avut chemare pentru aşa ceva.
-Totuşi, la Baia de Aramă ce credeţi că se întâmplă?
-Am înţeles că e vorba de altceva acolo. Între altele, preoţii au informaţiile lor, pentru că la ei se duce lumea să se spovedească, de când îi lumea şi pământul. Felul în care încarcă să oprească acea cercetare arheologică arată că le este frică, să nu găsească săpătorii ăştia ceva înaintea lor. Este discutabil totul. La urma urmelor, Brâncoveanu nu mai avea unde să-şi ascundă aurul? Tezaurul de la Tismana, spre exemplu, a fost trădat de cineva din preoţi, pentru că nici ruşii şi nici nemţii nu ajungeau să pună mâna pe asemenea avuţii. Era bine aşezat, în loc imposibil de accesat. Există o legendă a locului, rămasă prin viu grai, din timpul haiducilor, străbunul unuia din neamul Gurguieştilor, dacă nu mă înşel, fiind copil, a fost trimis să ducă mâ’ncare lui taică-său, haiduc. I s-a spus unde să-l caute, copilul a ajuns acolo, şi a lăsat prin viu grai că ce a văzut acolo, în galeriile unde era taică-său, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, nu se poate descrie. Câteva căruţe. Urmare a acestei legende, ultimul urmaş a angajat nişte copii străini să caute acea galerie. A excavat vagoane de grohotiş, a pus şi trotil, şi tot degeaba… Brâncoveanu nu cred că a lăsat comori ascunse, el şi-a irosit averea pe ce a clădit în timpul lui. În zona respectivă, Baia de Aramă, dacă se încearcă să se găsească ceva cu detectoarele de metal, eu vă spun că n-au nici o şansă, pentru că subsolul este plin de minereu, care bruiază aparatele, ca şi aci în zonă, de altfel. Sunt fel de fel de situaţii şi legende, de exemplu se zice că nu ştiu la ce sărbătoare s-ar vedea focuri, e poveste, n-am luat-o niciodată în seamă, bazaconii au fost, că şi la Prosăc ar fi văzut cineva flăcări. Eu n-am văzut, poate n-am calitatea asta. Eu am o calitate pe care dumneata sigur n-o ai, şi anume, pe timp de secetă îţi spun cu precizie un izvor subteran, fără nimic, e vorba de simţul radiestezic, poate dumneata ai calitatea aia, să vezi aurul, e o calitate. Eu nu o am. Nu sunt glume, dar eu nu iau în calcul treaba asta.
-Da, sigur, degeaba găseşti aurul, dacă mori de sete…
-Apropo de apă şi sete. Am bunar făcut în care acumulez în jur de 20-25 de tone de apă, cât o fi seceta de mare, mie nu-mi scade apa, bunarul de aici, de peste drum de casa mea, seacă. Eu am dat de izvor, când ajung deasupra izvorului mi se ridică părul de pe mâini, simt o energie mai aparte. Ca să vă lămuresc mai bine, mai sunt încă patru bunare săpate în Cireşu la indicaţia mea, şi au apă în orice perioadă. Deci, simţul meu lucrează în perioade de secetă, nu este o poveste…

LEGENDE, COMORI…
Milan Obrenovici, prinţ al Serbiei, s-a certat cu fratele său pentru putere, aşa că a decis să treacă Dunărea cu 80 de cai cu bogăţii, tezaurul Serbieie. Nu se ştie cine a hotărât să fie adus tezaurul aici, pentru că se spune că a îngropat-o undeva în Valea Perilor, la Cerna Vârf. La uşa peşterii se zice că e o piatră care seamănă cu un soldat, galeriile au fost zidite la ambele capete, iar peştera a fost zidită cu un zid gros de doi metri. Se spune că acolo s-ar fi format un lac. O fi vorba de lacul de la Peştera Isverna? Ca să dai de comoara lui Obrenovici trebuie să dai de piatra pătrată, de snopul de grâu şi de şarpe. Un preot din Zegujani se spune că avea chiar o hartă a lui Obrenovici…

Şi dacă tot am amintit de Peştera Izverna, se zice că aici ar fi şi comoara de argint a împărătesei Maria Tereza. Prin anii 1990 aici a venit francezul Cousteau, având o permisiune de a căuta ceva, semnată personal de primul ministru de la acea vreme, nimeni altul decât Petre Roman.
St. JUST
DANIEL VELESCU