stiri

Rezultate deosebite pentru Clubul Sportiv „Educație prin Șah”!

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a fost astăzi alături de micii șahiști ai Clubului Sportiv „Educație prin Șah” Drobeta-Turnu Severin și de antrenorul lor, profesorul Daniel Moți, pentru a le transmite felicitări și aprecieri pentru rezultatele remarcabile obținute la Campionatul Național de Șah. “Acești copii minunați au demonstrat că prin muncă, pasiune și disciplină se pot atinge performanțe deosebite. Locul III pe țară, obținut la categoria U10, este o realizare care ne onorează și confirmă valoarea școlii de șah din Drobeta-Turnu Severin. Felicitări antrenorului Daniel Moți pentru devotament și implicare, dar și părinților pentru sprijinul constant acordat acestor tineri talentați. Consiliul Județean Mehedinți va continua să fie alături de copiii și tinerii care, prin performanță și ambiție, duc mai departe prestigiul județului nostru.
Felicitări tuturor și mult succes în competițiile viitoare!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

La Campionatul Național de Șah „Elisabeta Polihroniade” – pe echipe mixte și juniori, clubul nostru a fost reprezentat cu cinste de:
• Haimana Teodor Nicolas (8 ani)
• Popescu Adrian Nicolae (9 ani)
• Dobre Andrei Cătălin (10 ani)
• Vlăduț Andrei Ștefan (9 ani)
• Boboc Alexandra Claudia (9 ani)
• Antonescu Nicoleta Anastasia (10 ani)
Echipa, formată din tineri talentați și dedicați, a concurat la categoria U10, reușind o performanță notabilă — medalia de bronz la nivel național!
Sportivii noștri s-au remarcat și prin rezultate individuale remarcabile:
• Boboc Alexandra Claudia – medalie de argint pe masa nr. 4
• Haimana Teodor Nicolas – medalie de bronz pe masa nr. 1
• Dobre Andrei Cătălin – medalie de bronz pe masa nr. 3
• Popescu Adrian Nicolae – medalie de bronz pe masa nr. 2
Felicitări întregii echipe pentru seriozitate, spirit de echipă și determinare! Mulțumiri speciale Primaria Municipiului Drobeta Turnu Severin și Consiliul Judetean Mehedinti pentru sprijinul acordat activității noastre și pentru implicarea în susținerea performanței șahiste în rândul copiilor. Suntem mândri de acești tineri sportivi și de parcursul lor extraordinar! Prin muncă, ambiție și pasiune, continuăm să demonstrăm că șahul formează caractere și modelează campioni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *