0

Ce mai simţim de Ziua Naţiunii ?

Share ITShare on Facebook
Facebook

Ne străduim, an de an, să învelim ziua de 1 Decembrie într-o atmosferă de sărbătoare, şi să ne ridicăm puţin din starea de blazare şi neîncredere, din apatia mioritică, din noianul de griji, preocupări de zi cu zi şi care aproape că nu mai lasă loc niciunui sentiment de sărbătoare. Stăm greu cu trăirea naţională, trebuie să recunoaştem. Nu e mai raportăm la istorie, la marile momente ce definesc propria noastră naţiune, la marile figuri emblematice, cu rigoarea şi solemnitatea de altădată. Pe vremea comunismului patriotismul atunsese o latură diametral opusă, a excesului, a gonflării ritualice. Acum patriotismul nu mai e defel frecventat, cultivat şi încurajat. E cultivat defetismul, proasta părere despre noi înşine, comparaţiile din care ieşim totdeauna în minus, în dezavantaj. Nu suntem nici serioşi ca nemţii, nici sclipitori ca francezii, nici nu ştiu cum ca nu ştiu cine. A fi român ni se pare, aşa, o chestiune din ce în ce mai puţin de domeniul mândriei, al stimei de sine, ci doar rezultatul unui context fatal. Nu avem încotro, suntem români. Sau, cum zice seară de seara un celebru realizator de emisiune tv, trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Expresia ne place, e mişto, dar ne dăm seama mai târziu că e o expresie destul de perversă, de ocară. Aşa că şi manifestările provinciale legate de 1 decembrie asta şi reuşesc să fie, simple manifestări, cu funcţionărime resemnată pontând participarea, cu discursuri oficiale fără patos, citite repejor, cu defilări modeste, cu auditoriu plictisit. Nu avem o mare tragere de inimă pentru celebrări. Ne e greu să lăudăm, să ne smerim, să cinstim ceva sau pe cineva. Totdeauna binele, frumosul şi dreptatea au fost mai dificil de practicat decât răul, bârfa, calomnia, denigrarea. Cultul ”să moară şi capra vecinului” a fost mereu mai puternic decât cultul celor merituoşi, plecaţi sau nu dintre noi şi care au însemnat ceva pentru aceste locuri.
Cu toate acestea mai există printre noi oameni pentru care Ziua Naţiunii e una înălţătoare, înalt simbolică, şi nu doar prilej de fasole comunitară. Sunt vechi dascăli, intelectuali de modă veche, oameni ai satului tradiţional, oamenii în care buna simţire, buna credinţă încă mai respiră. Sunt cei care arborează tricolorul la ferestre şi balcoane, cei pentru care Istoria acestei naţiuni continuă să fie una vie şi plină de înţelesuri, şi nu doar file uitate de manual sau banale uzanţe funcţionăreşti.
SORIN VIDAN

stjust

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *