Azi se împlinesc 10 ani de când am venit prima oară în ținutul Mehedințiului, pe 12 noiembrie 2014 am ajuns în cimitirul parohiei Crainici căutându-l pe părintele Nil Dorobanțu. Nu aveam la mine decât o poză și un articol dintr-un site, cu câteva rânduri despre părintele Nil, dar mai presus de toate aveam un testament lăsat de un monah călugărit de părintele Nil, care m-a îndrumat să încerc să scriu o carte. Am venit aici cu gândul să-l rog pe părintele Nil să mă ajute, pentru mine era o apăsare pe suflet ca să-mi împlinesc canonul. După ce am plecat de la Crainici, la două săptămâni, în casa unui coleg de facultate cu care nu am vorbit niciodată despre părintele Nil Dorobanțu, într-o discuție i-am povestit că mă chinuiesc să scriu o carte despre un monah, Nichifor Dorobanțu. El a zis că a mai auzit de el și mi-a zis: tatăl meu te așteaptă în satul Jariștea, să te duci urgent la el acasă. Am plecat, târziu în noapte, la părintele Dumitru Ionescu, un preot deosebit, unde am găsit 4 saci cu manuscrise, ascunse de furia Securității, din 1978; părintele mi-a povestit cum le-a plimbat dintr-o casă în alta, de frica Miliției, am încărcat sacii cu mansucrise și am plecat, emoționat și speriat, am venit acasă și am început să ordonez cele 10.000 de pagini de apologetică, etică, sociologie, știință, canoane, fenomenul Maglavit, Vladimirești, autobiografii, pagini personale, jurnale din prigoana comunistă, am început să le ordonez. Părintele Nil era un extraordinar apologet împotriva regimului ateu, el critica colaboraționismul ierarhiei bisericii cu statul. Era un aprig apologet al acestui colaboraționism, pe care o parte din clerul bisericii l-a făcut cu regimul comunist, iar părintele Nil nu înțelegea că pentru această instituție s-au sacrificat mii de călugări, mii de maici, s-au distrus biserici, și, puțin speriat, m-a cam luat frica, ce să fac cu manuscrisele acestea. Între timp s-a creat o asociație laică, care să mă protejeze pe mine de furia unora sau altora. Părintele Nil se pare că, deși este în împărăția lui Dumnezeu, apariția manuscriselor este ca o renaștere, o reînviere, apariția manuscriselor nu este o întâmplare. Numai bunul Dumnezeu a păstrat aceste scrieri în acel beci din casa unui preot, ca acum să fie descoperite. Noi, cu toții, avem nevoie de glasul lui Nil, de reperul lui, de verticalitatea lui, de cuvântul mustrător de prooroc al lui Nil Dorobanțu. Am anunțat episcopul meu canonic, IPS Ioachim Josanul, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu a cărui binecuvântare scrisă sunt aici, pentru că eu am plecat întotdeauna sub ascultarea ierarhului meu, i-am spus ce am găsit, ÎPS mi-a spus că l-a cunoscut pe Nil când era mai tânăr, a fost o perioadă monah la schitul Tarcău, despre Nil Dorobanțu se vorbea în momentul acela foarte mult, el cu adevărat a fost un fenomen, un erudit monah care a ales o cale mai specială în ortodoxia românească și pe care nu au ales-o mulți, el este cam singular, și anume nebunia pentru Hristos. Avea școala de ofițeri de infanterie de munte, a fost crescut pe lângă curtea militară regală, pe lângă unchiul său, iar după întâlnirea cu Arsenie Boca la Sâmbăta de Sus hotărăște să se retragă din cariera militară și mărturisește: am părăsit armata decadentă ca să intru în armata militiana dei Cristi, armata lui Cristos, să slujesc cu armele sacre monastice. Nu vreau să omor pe altcineva, ci vreau să-i biruiesc pe vrăjmași cu sfânta cruce. Părintele Nil s-a dovedit nu numai erudit, ci și geniu intelectual, pe mine m-au impresionat foarte multe, și deși a plecat din satul Crainici, dintr-o familie de oameni simpli, cu toate acestea se deosebește de foarte multă lume prin această interiorizare a sa, trăire întru Hristos, prin râvna sa neobosită de a studia. Citindu-i autobiografia din dosarelele CNSAS vedem acolo că el mărturisește și spune: m-am adâncit în lectură, în studiul intelectual, am sondat cu înțelepciunea lui Hristos. După ce am studiat tot ce se putea studia le-am pus la picioarele crucii. Pentru el Cristos este unicul necesar și el tot repetă această sintagmă, unicul necesar… Părintele Nil, spre deosebire de ceea ce am învățat în facultate, de ceea ce ni s-a prezentat acolo, istoria bisericii ortodoxe, este diferit, fără să știm cumva istoria aceasta underground a bisericii, lupta bisericii de subteran, a bisericii de catacombă, din temniță, cu acele liturghii săvârșite în temnițe, în prigoană sau în case particulare; biserica oficială a rămas cu câteva biserici și mănăstiri, pentru că decretul 420 din 1959 a încuiat marea majoritate a mănăstirilor, au rămas monumente istorice, care erau niște clădiri lăsate pentru vizita occidentalilor care veneau în România, nu li se prezentau trăirile duhovnicești. În tot acest timp exista o biserică vie, puternică, existau niște duhovnici luminați, caterisiți, expulzați, la presiunea Securității, au continuat să trăiască cu Cristos, să formeze tineri. După ce a fost caterisit, părintele Nil mergea în case de oameni unde toții copiii de acolo ajungeau doctori, profesori universitari, foarte multă lume l-a cunoscut pe părintele Nil. Marea problemă cu el este FRICA. Frica de a vorbi despre el, sunt oameni care l-au cunoscut și l-au avut în casa lor și nu vorbesc, nu vor să se asocieze cu numele lui, cu imaginea lui, cu personalitatea lui. Este considerat și acum sectant, caterisit, înșelat. Există o parte a monahismului care-l prețuiește, o parte care-l contestă, acuzându-l de fel și fel de lucruri. Cu toate acestea, sfântul sinod al bisericii l-a canonizat pe sfântul Arsenia Boca, probabil că părintelui Nil nu i se poate închide ușa în nas, nici de către noi, nici de către biserică. Este prea mare mare ca să fie pus la index. Menirea mea a fost ca eu să desfac lanțul și să slobozesc pe Dorobanțu. Cu timpul vom căuta să facem volum peste volum care să scoată în evidență personalitatea părintelui Nil și să-i creioneze portretul moral bisericesc. ” (Preotul IONEL ADAM, la Dr. Tr. Severin)
Lasă un răspuns