stiri

COLTU PINGUINULUI

Nu mai poate omul să se bucure de liniştea diurnă din pricina anumitor confraţi de-ai mei, că-mi vine, cîteodată, să-mi iau pixu şi să plec în Africa, la cules de banane cu vorba. Poate că v-am lipsit în ultima vreme, dar n-am ce să fac, anumite trebi mă vor ţine departe de tumultul vieţii cu care v-am obişnuit şi, cu părere de rău o să mai dau cu deştu-n picăturile de tuş pe-aicea pe la gazetă, să nu mă uite lumea. Credeţi c-am lipsit fără folos? Nu se poate aşa ceva, nu vă las eu de căruţă tocmai acum, cînd e la modă să-ţi arăţi dedesupturile chiar dacă nu vrea nimeni să ţi le vadă, şi le zice că-s mondenităţi.

Apoi dacă-i aşa, să-ncep cu unu mic, pe care-l botezasem „prinţişorul“ şi care, săracu de el, a ajuns să le-ncaseze de la poşetele domniţelor pe care le sîcîie, cu sau fără folos, poşete care au cam început să-l caute la trocăneaţă prin cele baruri şi restaurante tropicale, de exemplu. N-ar fi o bubă să iei o geantă-n cap, dar parcă nu se cade, zău aşa, în văzul lumii! „Mamelor din lumea-ntreagăăăăăăăăăăăăăăă…“ parcă spune cântecul cela care ne sfîşie inima, sufletul şi liniştea dintre blocuri…

Alta, şi mai zbuciumată, cică s-ar întîmpla în curînd pe la o agenţie de locuri de muncă, unde se preconizează a se instala fratele liberal al unui liberal de soi, de-aicea, de la noi, el. Că fratele provine din „urbea“ locală a lui Truşcă, spaima ghinescului, un alt liberal care şi-a pierdut săgeata de nu mai găseşte nici Liviu Mazilu drumul, la oa dică….

Şi ca să-nchei tot cu un de-asta, o mondenitate, ei bine, aflaţi că la modă e să-ţi schimbi sîngele cu prospătură de Bucale, adică se ia prospătura, musai de 17-18-19 ani, în care fierbe sîngele şi se duce-n Bucale, departe de ochii provincialilor. Aici, se trăieşte ca-n sînul ei, că Avram nu avea, degeaba zice Biblia aşa. Un politician local a înţeles că nu Biblia ţine de cald, la o adică, în vastele apartamente, ci „dializa gură-n gură“, vorba aia. Deh, „buzele tale, două petale“, „vreme trece, vreme vine“, chestii poeticeşti pe care ăştia de aici nu le prea înţeleg, dacă nu are cine să le scrie.

Da las că nu-i timpul trecut, o să vă mai aduc mondene de-astea să le cadă basca unora, nu alta, că tare mult am pătimit şi-am zis să nu atentez la premii literare, că poate n-au, săracii, bani de ele.
Şi, apropo, să ştiţi că eu nu-s ca ăla, să vă veveve şi semese, nu, eu sînt la faţa locului, şi, chiar dacă unii nu mă ştiu, rămîn acelaşi veşnic ideal în viaţă,

PINGUINU CU MUSTAŢĂ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *