stiri

Impozitul pe proprietate, diferit din 2025

Impozitul pe proprietate pentru locuințele românilor va suferi modificări fundamentale din 2025, potrivit modificărilor impuse de către Legea nr. 370/2022, care a ratificat și păstrarea intactă a formulei de calcul pentru 2023 și 2024.

Diferența majoră în felul în care se vor calcula impozitele pe locuință stă în faptul că proprietarii trebuie să se pregătească să plătească o taxă în funcție de valoarea de piață a imobilului, în loc de criteriul suprafeței, cum este cazul în prezent. Calcule făcute de jurnaliști și economiști plasează astfel noile impozite la cote triple în anumite cazuri pentru ce vor avea românii de plată începând de anul următor.

Noul sistem de impozitare locală a clădirilor deținute de persoanele fizice și persoanele juridice a fost legiferat de un act normativ publicat în Monitorul Oficial în 2022. Legea 370/2022, care a intrat în vigoare pe 23 decembrie 2022, prevede o păstrare a regulilor actuale pentru impozitul local pe clădiri pentru 2023 și 2024 și modificarea sistemului de calcul începând din 2025.

In cazul persoanelor fizice se păstrează anul acesta regulile vechi pentru impozitul pe clădirile rezidențiale, clădirile nerezidențiale și clădirile mixte. Mai exact, în 2024, se aplică o cotă între 0,08% și 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii, aceasta determinându-se prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a clădirii cu valoarea din tabelul din Codul fiscal (articolul 457), cu mențiunea că în general, legea prevede că valoarea impozabilă a clădirii este ajustată în funcție de rangul localității și zona de amplasare.

Începând cu anul 2025, însă, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de minimum 0,1% asupra valorii clădirii rezidențiale, indiferent dacă proprietarul este persoană fizică sau juridică. Mai precis, se însumează valorile clădirii, clădirilor-anexă și suprafețelor de teren acoperite de aceste clădiri, așa cum reies din studiile de piață (așa-zisele grile notariale), arată sursa citată.

Pentru persoanele juridice, în 2024 sunt păstrate regulile vechi pentru impozitul pe clădirile rezidențiale și nerezidențiale, inclusiv cele cu destinație mixtă, prin aplicarea unei cote între 0,08% și 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii, iar impozitul pe clădirile nerezidențiale se calculează prin aplicarea unei cote între 0,2% și 1,3% asupra valorii impozabile a clădirii.

Pentru clădirile mixte, impozitul se calculează prin însumarea impozitului pentru partea cu destinație rezidențială cu impozitul pentru partea cu destinație nerezidențială. Astfel, se păstrează regula stabilirii impozitului pe baza raportului de evaluare întocmit de un evaluator autorizat o dată la cinci ani, arată legea nr. 370/2022.

Și în cazul companiilor, impozitul se va calcula, din 2025, prin aplicarea unei cote de minimum 0,5% asupra valorii clădirii, aceasta determinându-se prin însumarea valorii clădirii, a clădirilor-anexă și a valorii suprafețelor de teren acoperite de aceste clădiri, cuprinse în studiile de piață (așa-zisele grile notariale).

Incepând cu 2023, a fost introdusă posibilitatea consiliilor locale de a scuti sau a reduce impozitul pentru locuințele noi sau reabilitate la care se fac lucrări de eficientizare energetică, pentru care s-au instalat sisteme de producere a energiei electrice cu ajutorul panourilor fotovoltaice sau pentru care s-au făcut sisteme ecologice certificate pentru colectarea și tratarea apelor uzate rezultate din consumul propriu.
Facilitatea se aplică (dacă se introduce la nivel de localitate, din moment ce e opțională) numai celor care au suportat din bani proprii cheltuielile necesare. Măsura este la punctul 13 de la articolul I din Legea 370/2022, potrivit sursei citate.

Valoarea unui apartament cu 2 camere, de 50 mp, construit într-un bloc nou este în medie de 150.000 euro. Dacă se va aplica o cotă minimă, de 0,1%, impozitul anual va fi de 150 euro, adică 750 de lei – aproape de 3 ori mai mult decât în prezent.

Totodată, în cazul capitalei, impozitul pentru un apartament de 3 camere dintr-un bloc situat în Bucureşti e de peste 300 de lei pentru o locuință considerată a valorând 120.000 de euro, așadar de anul viitor taxa s-ar putea dubla. Românii care deţin proprietăţi scumpe vor plăti însă cel mai mult.

Impozitul pentru o vilă din centrul Capitalei în valoare de 4 milioane de euro va fi de 4.000 euro, adică 20.000 lei pe an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *