Aţi auzit de Stoica, pepededistul din Consiliul local Orşova, cel care a-nceput “să se dea-n stambă” de parcă şedinţele îi aparţin de drept, aduse de-acasă!… La şedinţa din 6 februarie, par egzamplu, opoziţia a fost în formulă de 2-10, aşa că se consolează cu această idée. Numai că vajnicul irascibil Stoica nu lasă loc niciunuia să se desfăşoare, “muşcă la comandă”, cum s-ar zice.
Consilierul PDL, Mircea Sperdea, a încercat să atace modul în care se fac convocările fulger sau felul în care se bagă pe sub nas proiectele “suplimentare”. Ce şansă poate avea cineva în faţa irascibilului Stoica care are totdeauna decibeli mult mai mulţi decât argumente logice în redundantele sale intervenţii? Cu toate astea, Sperdea a reuşit să-l potolească sporadic, într-o dispută verbală iscată din nimic, pe fondul întreruperilor de discurs. Nejustificat de agresiv în relaţionarea cu pedeliştii, Stoica a fost pus la punct în repetate rânduri de cei doi consilieri din opoziţie, în doar 20 de minute, cât a ţinut şedinţa. Atât Sperdea cât şi Sănătescu au avut pe durata şedinţei mai multe schimburi de replici cu mai tânarul Stoica, catalogat de Sperdea “tupeist needucat”, după mai multe încercări de a-l tempera din intervenţiile sale violente în limbaj şi atitudine. Nici Sănătescu nu s-a sfiit să-i răspundă lui Stoica, pe acelaşi ton. Însuşi Negulescu, tătucul de suflet al lui Stoica, după şedinţă, a simţit nevoia, într-o scurtă conversaţie între patru ochi, să-i reproşeze acestuia pornirile necontrolate.
Stoica – incontrolabilul
