Am avut onoarea de a participa, în data de 4 octombrie, la festivitatea de deschidere a noului an academic, la Centrul Universitar Drobeta-Turnu Severin, parte componentă a Universității din Craiova și instituție prestigioasă de educație și cercetare.
Centrul Universitar din Drobeta-Turnu Severin are un rol important în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea comunității noastre și ne bucurăm că în fiecare an reușim să avem un număr tot mai mare de studenți.




