Operatorii de transport rutier de mărfuri, care dețin licență/ certificat de transport și se încadrează în categoria IMM sau firme mari, pot beneficia de sprijin financiar pentru achiziția vehiculelor cu emisii zero. Valoarea finanțării nerambursabile – Maxim 18 milioane euro. Finanțare 100% din valoarea costurilor eligibile. Costurile eligibile – diferența dintre costurile de investiții pentru achiziționarea vehiculului cu emisii zero și costurile de investiții aferente achiziționării unui vehicul din aceeași categorie care respectă standardele aplicabile ale Uniunii. Beneficiarul are obligația ca în termen de 30 de zile de la recepția vehiculului/ vehiculelor cu emisii zero, să facă dovada casării vehiculului/ vehiculelor pentru care s-a solicitat înlocuirea, în caz contrar ajutorul acordat se recuperează. Punctajul în cadrul procedurii competitive se acordă astfel:
85% se bazează pe ajutorul de stat solicitat per vehicul cu emisii zero, calculat pe proiect.
15% se acordă pe baza km parcurși în România, în anul anterior depunerii cererii.
Beneficiarul se angajează să respecte procentul de km parcurși în România, iar nerespectarea duce la recuperarea ajutorului de stat.










