CFR Turnu Severin, primul amical internațional după 93 de ani! Echipa de la malul Dunării speră să revină în Liga 3

Reactivată în 2018, fosta câștigătoare a Cupei României din 1943 va evolua din sezonul 2023/2024 în Liga a 4-a Mehedinți și va avea ca obiectiv promovarea în Liga 3. Reunită de trei săptămâni, echipa severineană a disputat sâmbătă seara un amical pe malul sârbesc al Dunării, cu FK Djerdap Kladovo, nou-promovată în Liga a 3-a din campionatul țării vecine.

Echipa antrenată de Adrian Tufar a făcut față adversarului doar 60 de minute, când scorul era “doar” 2-0, după care, cum era oarecum și firesc, ținând cont de perioada scurtă de pregătire, a picat fizic și mai încasat în ultima jumătate de oră alte șapte goluri! Precedentul amical internațional pentru CFR Turnu Severin, club înființat în 1928 și desființat în 1958, data din 1930, scor 3-1 în finala Cupei Prieteniei cu FK Hajduk Veljko Negotin (Serbia). „A fost o experiență benefică pentru CFR Turnu Severin, din toate punctele de vedere. Nu eram pregătiți, fizic în primul rând, pentru acest amical, dar era singura dată disponibilă pe care adversarii o mai aveau liberă. Djerdap începe campionatul într-o lună de zile, iar ei sunt deja la alt nivel. E o echipă net superioară, care practică un fotbal bun, tipic sârbesc. Cu toate astea, băieții mei au oferit o replică bună, zic eu, în primele 60 de minute, dar fiind o echipă nouă, în formare, lipsa omogenității și a pregătirii fizice,în principal, și-a spus cuvântul. Noi suntem în căutări, testăm jucători, pentru a găsi o formulă de joc cât mai bună pentru campionatul județean. Conducerea nu vrea să fim în Liga a 4-a Mehedinți, să fim a doua echipă din campionat sau a 10-a. Va fi foarte greu, dar cu multă muncă și seriozitate, putem reuși ceea ce ne-am propus”, a declarat antrenorul de 41 de ani, Adrian Tufar.

Fost junior la Extensiv Craiova și senior la CS Severnav (Liga 3), Tufar a antrenat în ultimul deceniu în Oman, la Adyso Academy Muscat, club de copii și juniori ce avea parteneriat cu echipele mari din Europa de Vest, pentru scouting. La CFR’43, Tufar a susținut doar 2 amicale, înaintea testului cu FK Djerdap, cu echipele de Liga 4 Mehedinți, AS Noapteșa și ACS ”Flavius Stoican” Drobeta Turnu Severin, echipe de care a dispus cu scorul de 3-2, respectiv 2-0.

Înființată în 1928, sub denumirea Sborul Turnu Severin, ca ramură sportivă a Căilor Ferate Române – filiala Turnu Severin, echipa de fotbal severineană a cucerit primul trofeu, chiar unul internațional, în 1930, după ce a câștigat Turneul Prieteniei, scor 3-1, în finala cu sârbii de la Hajduk Veljko Negotin.

Au urmat mai multe meciuri de verificare, după care echipa și-a schimbat denumirea în Grup Sportiv CFR Turnu Severin, iar, pe lângă secția de fotbal, s-au mai înființat secțiile de atletism, box, înot sau canotaj! CFR-ul severinean, ca de altfel întreg fotbalul mehedințean, a cunoscut perioada de glorie în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. După ce a promovat, în premieră, în Divizia A, la finele sezonului 1940-1941, CFR Turnu Severin a devenit, în sezonul viitor, vicecampioană a României!
În 2018, pe modelul Ripensia Timișoara, CFR Turnu Severin a fost reactivată de un grup de jurnaliști severineni, sub denumirea de CFR 1943 Turnu Severin.

S-a adăugat “1943” în titulatura, pentru a păstra viu cel mai important an din istoria fotbalului mehedințean: cucerirea Cupei României! Inițial, echipa a activat doar la futsal și în 2023 s-a clasat pe locul al 4-lea în Campionatul Național U19, după ce a fost învinsă în finala mică de Ceahlăul Piatra Neamț, scor 2-4, în Sala Rapid – Giulești din București. Titlul a fost cucerit de FK Odorheiu Secuiesc, care a dispus în finală de CFR Timișoara, scor 2-1. Singura echipă din Mehedinți care a mai jucat în Liga 1 a fost Gaz Metan Severin, în sezonul 2012-2013. Imediat după retrogradare, echipa s-a desființat, având datorii de peste 1 milion de euro! Din 2023, municipiul Drobeta Turnu Severin, care beneficiază de stadion de 20.000 de locuri, nu a mai avut echipă locală nici măcar la Liga 3.

MIRCEA OGLINDOIU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*