INEDIT!

„Veniți de luați… PRIMAR” la Severin !

Sunt câțiva primari prin Mehedinți din biroul cărora nu lipsește icoana lui Arsenie Boca. Pe unii i-a „păzit” de rele, pe alții i-a trimis unde trebuie, la loc fără verdeață decât în plimbări și cu odihnă numai dacă te lasă tovarășii de celulă. Nu știm dacă respectivii chiar au fost în pelerinaj la Prislop de trei ori, ca să aibă efect „vizita”. Și nu știm nici dacă s-au rugat de zece ori, cum se spune. Mai depind, uneori, rugăciunile, de mătuși și alte neamuri care au îngăduit să ia „păcatele” edilului pe numele lor. Dar asta e cu totul altă poveste.
Tot ca un fel de poveste, fără sfinți și draci, că suntem mai omenoși, la urma urmelor, vă împărtășim și noi, mai cu seamă că „hienele” sau, mai corect spus, „psihopatul de lângă tine” așteaptă cu drag ziua de 11 mai, când se zice că urmează „descălecarea” primarului Marius Vasile Întîiul, aflat la al doilea mandat.
Și unii băgăcioși-gălăgioși pe facebook, cam ca babele alea care se-nchină de dimineața până seara, doar-doar o cădea ceva din cer, au și pornit sarabanda sondajelor de opinie referitoare la catindați și procentele pe care le-ar lua dacă Marius Vasile Întîiul ar ieși pe locul… doi! Sau n-ar mai ieși deloc, că nu se mai satură pesediștii ăștia…
Prima dată au apărut pe firmamentul aiuristic al facebook-ului numele actualului viceprimar Cîrjan și al senatoarei Stela Firu. Procentele sunt clar în favoarea Veșnicului de pe locul doi, Cîrjan. De parcă ar fi o noutate acest fapt. Curios este că în această luptă sondăjească a intrat doamna STELA Firu, care nu credem, nici cu mâna pe prosopul de la lumânarea de la căpătâiul lui Arsenie Boca că lasă Senatul pentru Primărie. Și dacă o fi așa, iar micuțul iar ia bătaie de la o Doamnă, de data asta, mai merită el să poarte drapelul galben ori se retrage-n gândire pe un post călduț pe la București?
Grea misiune, deși procentele nu spun întotdeauna un adevăr, ci o mare minciună, la care sug, ca bebelușii neînțărcați, oamenii politici actuali ai vremurilor de mult apuse, pentru care politica înseamnă cu totul altceva…
Ce ar reprezenta fotoliul de primar pentru Doamna Senatoare? Nici măcar o mare halviță!…
Pe de altă parte, aia de lângă sediul penelist din… (locația nu v-o spunem că se mută ospătarii), și mai curios este că un alt catindat, actualul Prefect, Cristinel Pavel, cu P mare, ca să nu se-ncrunte Pitbuleasa și să ne-njure că suntem oamenii lui Aladin, nu apare în sondaj deși, la ultimele ședințe peneliste din județ și-ar fi manifestat dorința de a candida la Primărie, că e mai ușor acolo, plus că nu mai stai perete-n perete cu Aladin, ba că ai expertiza experienței și, la o adică, teveruile locale mai trag o dublă, ce mai, pe scurt, Aladin e greu de bătut și când doarme. Mai ales că nu prea doarme… Sondaj intern fără actualul politruc penelist Prefect nu se poate, deci este o făcătură. În fine, treburi interne de partid, cum ar zice musiu ministru Economisim Energia, Virgil Popescu: ”E treaba lor, eu nu mă bag, să se descurce!”
Asta ar fi o poveste cu procente și catindați. A doua poveste a apărut după câteva zile, că nu era pregătit calul alb al altor doi catindați, și anume primarul Constantin TRUȘCĂ, de la Șimian, care nu se supără niciodată ba, uneori, mai dă-n stânga cu dreapta și invers, să nu se supere… useriștii și ai de la AUR, deci, care se va „bate”, cică, cu onor deputatul CORNEL FOLESCU. Care a mai vrut primar, dar a ajuns viceprimar, de nu știa săracul Daniel ce loc de joacă să mai inaugureze, la umbră sau la soare, că acest „Orlando Teodorovici” al nostru, domn Cornel, e uns cu toate alifiile pe orice post o candida. În cazul ăsta, formațiunile politice lipsesc, semn că mai e timp de alianțe până pe 11 mai. Cu toate astea, Trușcă sare de 76% și, dacă se supără, îi bate pe cei trei crai de la penele de le zboare… „penele”!
Un adevăr se desprinde, totuși, din aceste fake-news-uri. La ora actuală, nicio formațiune politică nu are un candidat pentru PRIMĂRIA SEVERIN. Ceea ce spune multe despre politica locală, dusă sau nedusă la Arsenie Boca. Bine că vine Paștele prima dată și avem ouă! Restul nu mai contează…
St. JUST

Sondaje în județul Mehedinți
Se zvoneste ca primarul Severinului, Marius Screciu va fi declarat incompatibil de Inalta Curte de Casatie si Justitie luna viitoare. Daca se vor organiza alegeri anticipate pentru functia de primar al Severinului , unul dintre cei doi liberali vrea sa candideze din partea Partidului National Liberal. Este deja scandal mare in Partidul National Liberal din Mehedinti pe subiectul ca ambii se viseaza primari ai Severinului. EL,Olimpiu Daniel Cirjan in prezent viceprimar al Severinului, se crede indreptatit pentru o a 4-a candidatura, dupa ce pe restul le-a pierdut lamentabil. EA, Stela Firu in prezent senator de Mehedinti al Romaniei, considera ca i se cuvine totul în PNL Mehedinți, inclusiv sa candideze din partea PNL. SEVERINENII pe care i-ar alege dintre cei doi liberali sa fie candidatul din partea Partidului National Liberal pentru primaria Severinului?

Sondaje în județul Mehedinți
Care dintre cei doi credeti ca ar fi mai potrivit pentru a fi primarul municipiului Drobeta Turnu Severin ? TRUȘCĂ (primarul Șimianului) sau FOLESCU (deputatul)?
TRUSCA Constantin 76%, FOLESCU Cornel 24%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *