COLTU PINGUINULUI

Iar m-a trezit tanti Nuţa Cucu azi dimineaţă, că are o durere de cap prilejuită de o paradigmă referitoare la persoana mea: că cum e mai bine, coane, să fii, membru sau organ într-o societate? Mărturisesc, cu mîna pe burtă, că la inimă am palpitaţii, şi sufletul mi-e plin de speranţă în mai bine spre propăşirea neamului, deci, mărturisesc că o aşa dilemă nu m-a încercat niciodată. Şi nici nu mi-am bătut capul să descopăr plenitutidinea dată de ambele formulări. Chiar, cum o fi mai bine, membru sau organ? Am căutat pe net o oarecare lămurire şi-s nemulţumit. De fapt, sînt nemulţumit de felul meu, nu numai de motoarele de căutare. Deci, ca să fii membru undeva, în societate, înseamnă să fii o persoană de nădejde, adică să nu fi fugit de sub patrafirul popii cînd te-a chemat să-ţi ierte păcatele, ori pe mine nu m-a chemat nimeni pînă acum, semn că e lipsă de patrafire, bag seamă. Ca să fii organ, la fel, nu cred că-i bine, că e plin statu’ de drept de organe care-şi fac datoria faţă de… membrii societăţii. Şi cum organ în societate nu pot să fiu, că n-am mai auzit de organ cu… organ, am îndrăznit să mă cataloghez drept membru. Acu’ mai rămîne să caut o societate care să mă accepte, cu prinţipuri, cu simplitatea mea membristică (sic!), că organică nu poate fi. Prea ar bate la ochi şi n-aş mai scăpa, la o adică, de tremuratul şăgalnic al pleoapelor lui tanti Nuca Cuţu, apropo de organicitatea mea. De-aceea, ca să fiţi cu inima împăcată, şi eu, cu al meu ideal în viaţă, vă salut,
PINGUINU’ CU MUSTAŢĂ