Actualmente, Veronica Andrei este bibliotecară în cadrul Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Odobleja“. Cu alte cuvinte, omul potrivit la locul potrivit. Cu ani în urmă, îmbrăca halatul alb şi potrivea eprubetele în stative, pregătind orele de chimie din aceeaşi instituţie. Eficientă. Zâmbitoare. Niciodată n-am văzut-o refuzând pe cineva. Niciodată n-am văzut-o stând degeaba. Acum, zi de zi, se mişcă printre rafturile încărcate de cărţi, de unde i se aude vocea plăcută rugându-te să zăboveşti un minut. Sau o găseşti citind şi apoi vorbindu-ţi cu pasiune despre cele citite. Dacă o inviţi la clasă pentru a prezenta elevilor diverse cărţi, se pregăteşte ca pentru o sărbătoare: le spune despre istoria şi drumul cărţii, dialoghează cu fiecare în parte, mângâie cărţile aduse în timp ce vorbeşte…
-La început, laboratorul de chimie şi halatul alb păreau fascinaţia totală… Cum s-a întâmplat, care a fost momentul întâlnirii cu biblioteca şcolară?
-Mă bucur că mi-ai pus această întrebare… Dascălii, aceşti „grădinari de suflete umane“, sunt modele demne de urmat. Aproape toţi dascălii mei au lăsat în mine ceva din ei. Profesoara de chimie, doamna Viorica Turcu, m-a făcut să iubesc chimia, experimentele şi magia din eprubetă. Pasiunea mea rămânea, totuşi, literatura… Descoperită cam târziu, abia în liceu, a rămas ani şi ani nedetronată. Cartea m-a făcut mai bună, mai răbdătoare, mai iubitoare, mai sensibilă, mai generoasă.
-A fost greu, a fost uşor să faci ordine într-o încăpere cu pereţii zidiţi din sute de cărţi?
-Da, destul de greu…
-“Omul care aduce cartea“ de pe rafturi şi o aşază în faţa tinerilor cititori are deseori aura unui magician. Care este relaţia ta cu elevii care trec pragul bibliotecii?
-Foarte bună! Extrem de rar nu conving un elev să citească o carte! Trebuie să existe, în biblioteca cu peste 20.000 de volume, o carte şi pe gustul lui!
– Care este media de vârstă a celor care împrumută săptămânal cărţi din biblioteca şcolară? Ce fel de cărţi preferă?
– Poate nu crezi, dar am cititori şi de la clasa 0. Vin micuţii, răsfoiesc cărţile frumos ilustrate şi întreabă dacă pot să le împrumute. „Bine, dar voi nu ştiţi alfabetul, zic eu, cum le citiţi?!“ „Ni le citesc părinţii sau bunicii“. Şi aşa este, când le înapoiază, le ştiu aproape pe de rost! Cu mândrie, spun că am cititori de toate vârstele, de la cei mai mici până la cei din gimnaziu sau liceu, uneori şi părinţii sau bunicii lor. Cei din liceu preferă cărţile din programa obligatorie, dar şi noile apariţii sau cărţi uşoare, de dragoste, pentru tineri… Cei mici, poveşti, fabule, în general cărţi despre animale.
-De câte ori te vizitez, aranjezi cărţi sau citeşti. Este imaginea cu care se întâlnesc, imediat ce deschid uşa, elevii noştri. Spune-ne câteva gânduri care-ţi însoţesc drumul zilnic spre carte…
-Lectura te face mai bun, mai înţelept, mai informat. Mă bucur că elevii noştri încă împrumută cărţi.
-Eşti, cu siguranţă, un om al timpului nostru: atentă, curioasă, la curent cu noutăţile editoriale. Biblioteca dispune de un calculator conectat la internet. Cât de mult te ajută în proiectele şi în aşteptările tale?
-Calculatorul mă ajută destul de mult în munca mea. Am început o evidenţă a cărţilor într-un program de bibliotecă, iar internetul îmi uşurează căutarea prin literatura lumii. Găsesc poezii mai puţin cunoscute, dar extrem de frumoase, atunci când celebrăm un autor şi reuşesc astfel să fac programul mai atractiv pentru elevi.
-Vorbeam despre aşteptări, despre proiecte. Deja ne-ai ajutat enorm în ultimii ani, te-ai zbătut pentru achiziţia de manuale noi, ai înnoit permanent fondul de carte existent, ai tras cu dinţii de orice bănuţ care merita investit în cărţi. Te consulţi mereu cu noi, profesorii. Care sunt proiectele tale pe termen scurt sau lung şi cum te pot ajuta ceilalţi colegi sau conducerea şcolii?
-Chiar săptămâna aceasta am adus 35 de cărţi noi în bibliotecă, mai ales pentru ciclul gimnazial şi primar, în dorinţa de a-i mulţumi, întrucât sunt foarte atraşi de lectură. Sunt în parteneriat cu Şcolile „Alice Voinescu“, „Petru Sergescu“, generală nr. 14, cu biblioteca de la Casa Corpului Didactic, dar şi cu Biblioteca Judeţeană. Am găsit, de fiecare dată sprijin atunci când am cerut. Îmi doresc să trăiesc clipa în care să pot oferi orice titlu cerut!
-Să sperăm că nu-i departe acea clipă!
VIORICA STĂVARU
