Colțu Pinguinului

Nu știu cum drac să face că iar am visat. Nu ca ăla dîn America, care-a ajuns celebru după moarte, și asta pentru că a spus AM AVUT UN VIS. Eu am multe vise, da nu vi le spui, că mi-a zîs mie, o dată, tanti Nuța Cucu că e mai bine să păstrez unele kestii, cum sînt visele, că nu se știe cînd ai nevoie dă ele. M-am tot gîndit la zîcerea asta și am ajuns la concluzia că tanti Nuța Cucu fabulează. Ce, visele sînt ca murăturile, să le păstrezi în borcan și să le scoți iarna, cînd ai chef să-ți lingi deștele? Nu să poate, bre! Bine, nu stau acum să fac apologia viselor, sau apogeul nopții mele, ca să contrabalansez firul epic al vieții. Culcușica mea a observat că, dă cînd visez alb negru parcă nu mai sforăi așa nocturno-taciturn și nu să mai sperie Bălțata, cățaua vecinilor, traumatizată în copilărie dă mine, cînd îi legam bidoane cu motorină dă coadă și o alergam prin chimic, să sară ea gardul, ca să nu mă vadă paznicii pă mine. Deh, copilărie dă groază am avut, bine că atunci nu era pesedeul, că cine știe ce canal săpam acuma, cu pixul, că ăștia-s ai dracu, nu dau bani pă cazmale. Începusem să vă spui treaba cu visele. Visul meu, dîn păcate, nu prea știu să-l dezghioc, că are frînturi dă alb negru cu porțiuni parțial color, ca atunci cînd mă suiam pă casă să reglez antena spre sîrbi și bătea vîntul dinspre Moscova și tot alb negru vedeam, cu porțiuni dă gri. În fine, am impresia că sufăr dă plastitudine. E o senzație nouă, descoperită dă mine, cînd stăteam pă brînci și mă gîndeam, în șoaptă, că era toaletă publică, ce idei să mai pritocesc pentru campania asta electorală care, dă departe, nu are nicio importanță pentru mine. Plastitudinea înseamnă că am început să dau chix, adică, o dată cu venirea primăverii, mă apucă așa, amocul, dă substanța interioară care zace-n mine și uneori iasă pîn fumul dă țigară și alte pîrțuri caracteristice sondajelor dă opinie ale pesedeului, o substanță galbenă, ca calimera liberală care bîntuia țara în căutare dă adeziuni. Această plastitudine să manifestă în direct, că reluarea nu mă mai interesează, și uneori am impresia că egzistă-n universul meu mediatic o babă care face vrăji, nu d-alea woodoo, că aș simți cum mă ustură karma și m-aș scărpina cu paleta dă țînțari. Dă egzemplu, cînd m-am apucat să-mi scriu impresiile zilnice, m-a furnicat, așa, o postare pă feisbuk și am înțeles că psihologia gîndurilor care zac în mine vraiște e praf, așa că am nevoie dă ceva sublim. La Arsenie Poca am fost, nu să pune, m-aș duce, în schimb, la Petrache dă la Maglavit, că l-a uitat lumea și e păcat, zău! Sara, mă ia, așa, cu amețală, tensiunea e bună, că au venit ăia de la renel și au zis să plătesc funcție dă funcția mea intelectuală pă care o posed, de a ajuns Bogdaprostu să rîdă dă mine că e mai bine sărac lipit dă vreun bogat, decît bogat fără nicio lipeală. Dă cîte ori visez pă noapte? mă-ntreabă tanti Nuța Cucu. Păi eu mai știu, coană, că nu mă scol să număr, ce, visele sunt ca pauzele publicitare, să amesteci pasta dă dinți cu crema dă hemoroizi?! Ciudată ființă, nu ca mine, mare filozof în veață
PINGUINU CU MUSTAȚĂ