INEDIT!

VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ… MASONICĂ!

La finele anului trecut, ziarul nostru a semnalat opiniei publice severinene și nu numai, o serie de inadvertențe în ceea ce privește modul în care este păstorită Direcția de Patrimoniu Istoric și Turism Cultural, Direcție ce se află sub directa coordonare a Consiliului Local și a Primăriei Municipiului, de către directorul acesteia, mult prea controversatul om de cultură, poetul, filosof la bază (absolvest al Facultății de Filosofie-Istorie, cu durata de trei ani), Viorel Mirea. După demersul nostru jurnalistic, primarul Marius Screciu a dispus efectuarea unui audit la această Direcție, iar noi, respectând decizia domniei sale, am promis că, până la finele acestui audit și odată cu aflarea răspunsurilor la întrebările semnalate de noi, nu vom mai continua seria dezvăluirilor în ceea ce-i privește pe coordonatorii acestei frumoase și pompoase (cel puțin din punct de vedere al titulaturii) Direcții, pentru că aici este vorba de FAMILIA MIREA – doamna Mihaela Dobre MIREA fiind soția directorului cu acte-n regulă, ca să zic așa, ei căsătorindu-se imediat după ce doamna Dobre a fost declarată câștigătoare a concursului pentru postul de ”Șef Serviciu”, post aflat sub directa coordonare a directorului Viorel Mirea – devenit soț (!?!) Cum s-a organizat concursul și cum au fost selectate dosarele, astfel încât domna Mihaela Dobre, venită tocmai de pe la Mioveni, să fie singura candidat pe acest post, nu mai întrebăm. Se știe. E o practică folosită de multă vreme în toată România și face parte din arsenalul aranjamentelor ”bine făcute” și mai ales ”în spiritul legii”. Am întrebat atunci dacă nu cumva este vorba de vreun conflict de interese. Nu am primit ”încă” un răspuns de la autorități – Primărie sau Consiliul Local! Mai așteptăm… Acum însă, altceva ne-a atras atenția: după principiul ”Câinele latră și ursul își vede de drum”, Viorel Mirea continuă să …șocheze! Astfel, zilele trecute a fost împânzit orașul și ”NET”-ul cu afișe prin care suntem invitați pe data de 28 februarie 2019, la Cetatea Medievală a Severinului (Cetate aflată în ”Patrimoniul Istoric” al acestei noi Direcții), începând cu ora 14.30 la deschiderea seriei de conferințe ”Casa Luminii”! Unul dintre invitații speciali ai acestei conferințe este Marele Maestru Adjunct al Marei Loji Naţionale din România (destul de contestat în breaslă), Horia Nestorescu-Bălcești. Având deja peste 80 de ani, Horia Nestorescu-Bălcești, este un personaj nu foarte cunoscut în România, muzeograf la bază, el a scris multe cărți despre istoria și rolul masoneriei pe aceste meleaguri. De aceea, probabil și titlul de pe afiș: ”Rolul Masoneriei în Istoria României”. Toate bune și frumoase până aici, poate că severinenii trebuie să afle aceste lucruri, deși cei ce au vrut, au citit, însă noi ne punem din nou câteva întrebări, la care probabil, din diverse interese, nu vom primi răspunsuri, ele adresându-se unora care nu vor dori să confirme ori să infirme apartenența la vreo …”lojă”!?!
1. De ce lipsesc de pe afiș siglele Primăriei și ale Consiliului Local? Sau Direcția de Patrimoniu Istoric și Turism Cultural a devenit o afacere de familie a directorului Viorel Mirea, ținând cont și de faptul că în cursul lunii ianuarie a fost organizat un concurs la această direcție, pentru ocuparea unor posturi vacante și, ce să vezi, întâmplător unul dintre câștigătorii unui post de inspector de specialitate nu este nimeni alta decât soția vărului primar al domnului director Viorel Mirea?
2. Cu ce bani se organizează astfel de conferințe, știut fiind faptul că primarul Severinului, domnul Marius Screciu, este ordonatorul de credite, pentru toți banii cheltuiți de toate direcțiile și serviciile ce se găsesc sub tutela Consiliului Local, în această perioadă în care bugetul local nici măcar nu a fost votat?!? Primăria și Consiliul Local se împrumută cu păcură de la rezerva statului prin ordonanță de urgență, ca să asigure severinenilor minimul de confort termic, în lipsa bugetului, iar filosoful Viorel Mirea și-a lui soție – Mihaela Dobre Mirea, ne cheamă la Cetate să luăm ”lumină” de la Marele Maestru Mason Horia Nestorescu-Bălcești!?! Cu ce bani, domnilor consilieri locali?
3. Ne spune și nouă cineva care este legătura dintre ”turismul cultural” și astfel de conferințe în care Viorel Mirea își plimbă ”frații” pe banii severinenilor? Ce Dumnezeu, am înnebunit cu toții? Doar e cunoscut faptul că Viorel Mirea este unul dintre masonii Severinului și folosește de ani buni Cetatea Medievală, Castelul Artelor și mai ales Pavilionul Turistic de la Pădurea Crihala pentru întâlnirile lui masonice sau ale ”Cavalerilor Teutoni”, pe care de altfel îi și folosește la mai toate manifestările sale, chipurile, culturale? Până unde îl lăsați pe acest om să se întindă cu obrăznicia lui nebunească numită ”tupeu” în zilele noastre?
4. Întrebare întrebătoare: ce vrea să dovedească Viorel Mirea și mai ales cui, prin această impunere masonică forțată și de ce este lăsat, mai cu seamă să facă astfel de conferințe aiuristice? Cel puțin din punct de vedere turistic! Ori omul e diabolic, încercând să impună forțat un respect de care n-a reușit să se bucure în zeci și zeci de ani de carieră, fiind unul dintre oamenii de cultură care permanent îi înjură pe ceilalți și asta nu de ieri de azi, ci de pe vremea când cocheta și domnia sa cu presa, în urmă cu aproape 20 de ani, când articole denigratoare ale domniei sale făceau deliciul celor ce le citeau. (Culmea este că articolele respective făceau refe-rire la scriitori care astăzi nu mai contenesc cu laudele la adresa directorului Mirea) Ce-i drept, e numai unul, dar ce mai contează ce a fost. Ce este, este important!
5. Întrebăm din nou: când vom putea vedea și noi raportul de audit, mai cu seamă că, pe surse, am aflat că acesta a cam fost finalizat, iar ceea ce ar avea în interior este de noaptea minții: contabilitate vraiște, documente lipsă, cheltuieli multiple nejustificate, cumpărături cel puțin ”dubioase” și câte și mai câte! Însă, ceea ce este cel mai curios este faptul că, pentru toate acestea directorul Viorel Mirea dă vina pe angajați, el fiind ”cel mai cinstit”, ”cel mai bun”, cel mai cel… Apropo: să sperăm că în raportul de audit au fost trecute și sumele dirijate constant de Viorel Mirea către câteva societăți comerciale ”agreate” de acesta! Bineînțeles că legal, prin SEAP! Ca la carte! Oricum ne-am interesat, am făcut o simplă investigație și suntem în măsură să dăm publicității câteva cifre care nu vor mai avea nevoie de comentarii. Dar asta după finalizarea în totalitate a auditului despre care vorbeam. Societățile, însă vi le putem spune de pe acum: Piața Severinenană și Editura ”MJM” din Craiova, societate comercială care, tot întâmplător, tipărește toate cărțile apărute la Editura ”Terra Grifonis”, editură dăruită de inimosul Viorel Mirea, Direcției pe care o conduce folosind Primăria și Consiliul Local, doar în interes propriu!
Dă-l, Doamne Iartă-mă, de ”turism cultural”? Dă-i… mai încolo, de angajați că-s proști grămadă, nu știu nimic!
Tot pe surse am aflat că noul și parcă interminabilul interimat al directoratului lui Viorel Mirea ar avea ca ultimă zi data de 28 februarie 2019! Pură coincidență, nu? Pe 1 martie însă, vom afla dacă: ”MASONERIA CONDUCE… PRIMĂRIA”! Încheiem cu un vechi proverb românesc care spune că: ”De ce ți-e frică, nu scapi”! Fiecare să-nțeleagă ce vrea!
P.S. A se considera acest material ca fiind un …PAMFLET!
George A. DRĂGHIEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *