Într-o declaraţie oferită, joi 29.01.2016, pentru PSnews.ro, vicepreşedintele PNL, la nivel naţional a arătat cu degetul către principalii vinovaţi pentru falimentul RAAN. Printre ei, se numără – în opinia lui Virgil Popescu – fostul ministru ALDE al Energiei, Andrei Gerea, primarul de Drobeta turnu-Severin, Constantin Gherghe (traseist pe ruta PSD-PDL-PMP-UNPR), precum şi administratorul special al RAAN, Ion Sârbulescu.
Domnule Virgil Popescu,
Sunt oameni care fac ,,gălăgie”, cu ,,ochii în cer” şi care, vorba dumneata Virgil Popescu ,,cred că plutesc, nu ştiu situaţia, sunt exact în altă lume”. Vorba păcătosului adevărul grăieşte!
Pe data de 6 noiembrie 2015, Ministrul Andrei Gerea (ALDE), al cărui subaltern direct aţi fost!, m-a numit în funcţia de administrator special al RAAN Drobeta Tr. Severin – reorganizare judiciară – în insolvenţă şi previzibil faliment.
O unitate care nu mai produce nimic nu poate ieşi din insolvenţă (vedeti declaratia avocatului Remus Borza).
Atribuţiile mele ereau strict legate de conservarea patrimoniului şi funcţionarea Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică – SPAET , în condiţii normale pentru severineni.
Când, în această iarnă, temperaturile erau sub -20 grade, trebuia să vă gândiţi şi să mulţumiţi Ministrului Andrei Gerea (ALDE), primarului Constantin Gherghe, Conducerii Judeţului Mehedinţi, senatorilor Şerban Nicolae (PSD), Marius Bălu (PNL), deputaţilor Eugen Nicolicea (UNPR), Viorel Palaşcă (ALDE), Ion Cupă (ALDE), directorului și salariaților ROMAG-TERMO și Minei Husnicioara. Altfel vă încălzeați la lumânare și nu mai scriați prostii electorale…
Referitor la Parcul Industrial, când aţi declarat ,,eu astazi (joi – 28 ianuarie 2016 n.r.) am fost la Ministerul Energiei, unde nu exista absolut niciun document depus de Administratorul Special, prin care să solicite ceva vis-à-vis de acest Parc Industrial”, vă precizez urmatoarele:
– Ideea ,,Parcului Industrial” am lansat-o în anul 2000 (Severinul ,,prin noi înşine”- autor Ion Sarbulescu), când dumneata erai un tânăr ţărănist.
Am preluat-o în mandatul 200-2004 (Administrația Parcului industrial – zona economică cu facilitate la Drobeta Tr. Severin- Ion Sârbulescu, senator de Mehedinți).
Am susținut această idee în anul 2008 în Programul ,,Bună dimineața, Severin!, autor Ion Sârbulescu, continuată de Președintele (PD-L) Consiliului Județean Mehedinți, Marius Bălu în perioada 2008-2012.
Şi acum, rog atenţie!
La mai puţin de o săptămână de la numirea mea în funcția de Administrator Special (06.11.2015), am depus la Consiliul Județean Mehedinți (nr. 12.924/13.11.2015) – Președintelui Aladin Georgescu, propunerea înființării unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară pe o structură administrativă juridică similară Parcului industrial.
– Pe data de 07.01.2016, sub nr. 100.054/V.V.G., am depus personal Domnului Ministru al Energiei Victor Vlad Grigorescu un Memoriu în care solicitam la pct. 5 din Program acest lucru.
– Pe data de 13.01.2016, sub nr. 100.135/V.V.G, am transmis solicitarea directă pentru ,,înființare parc industrial pe platforma ROMAG-PROD si ROMAG-TERMO”, doamnei Secretar de Stat Georgeta Corina Popescu, directorilor generali Bogdan Stanescu și Elena Popescu.
– Pe data de 18.01.2016 am solicitat Consiliului Local Izvoru Bârzii, domnului Primar (PNL) Horia Balica, avizul de principiu pentru înființarea unui Parc Industrial public-privat pe o suprafață de cca. 20 ha, proprietatea Statului Român, liberă de orice sarcini, în administrarea RAAN – ROMAG TERMO și nesupusă regimului de insolvență sau lichidare.
– Pe data de 22.01.2016, Consiliul Local al comunei Izvoru Bârzii (vă rog să primiți mulțumirile mele!), prin Hotărârea nr. 10, a dat acordul de principiu pentru înființarea de Parc Industrial pe raza UAT Izvoru Bârzii.
– Pe data de 27.01.2016, sub nr. 130.123/C.P. am depus Planul general, Hotărârea Consiliului Local Izvoru Bârzii și Extrasul de Carte Funciară, doamnei Secretar de Stat Georgeta Corina Popescu.
Toate aceste documente poartă exclusiv semnătura mea: Ion Sârbulescu
Domnule Virgil Popescu,
Chiar nu îţi este ruşine? Nu ai făcut niciodată nimic pentru oamenii din Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare. Nu deschide ,,cutia Pandorei”!
Nu minţi şi nu te folosi de necazurile oamenilor, ale concetăţenilor tăi…
Nu mai face gălăgie! Puţin caracter şi demnitate nu ţi-ar lipsi.
Cu regret,
Ion Sârbulescu

