Astăzi, la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, am avut plăcerea de a-l primi pe domnul Stelian Bărăgan, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, însoțit de echipa Autorității de Management.
Alături de Bogdan Simcea, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, reprezentanții Spitalului Județean și cei ai ADR Sud – Vest Oltenia care au sprijinit implementarea proiectului de modernizare a unității medicale, am vizitat investițiile realizate aici de Consiliul Județean Mehedinți cu fonduri europene.
Am prezentat proiectele prin care am reușit să dezvoltăm infrastructura medicală a județului nostru: spații complet reabilitate, aparatură medicală performantă, condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical, precum și o capacitate crescută de intervenție în situațiile de urgență.
Cele trei proiecte implementate însumează investiții de peste 26 de milioane de euro pentru modernizarea, extinderea și dotarea spitalului, inclusiv realizarea heliportului destinat intervențiilor medicale de urgență. Valoarea finanțării nerambursabile depășește 16,8 milioane de euro, iar contribuția Consiliului Județean Mehedinți este de peste 9,1 milioane de euro.
Cel mai mare proiect, în valoare de peste 20 de milioane de euro, vizează modernizarea, recompartimentarea și eficientizarea energetică a corpului principal al spitalului. Lucrările au inclus reabilitarea unei suprafețe de peste 17.700 mp, reorganizarea fluxurilor medicale, modernizarea infrastructurii și crearea unor condiții moderne pentru actul medical.
De asemenea, au fost extinse și dotate Ambulatoriul Integrat de Specialitate și Unitatea de Primiri Urgențe, unde am construit un heliport complet echipat, esențial pentru intervențiile rapide și transferul pacienților în situații critice.
Mulțumesc reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia pentru sprijinul acordat în implementarea acestor proiecte importante pentru județul Mehedinți și îi mulțumesc domnului director general Stelian Bărăgan pentru vizita de astăzi!
Sunt convins că vom continua această colaborare foarte bună și în viitor, pentru a implementa noi proiecte importante pentru dezvoltarea județului Mehedinți și pentru creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor. V
Spitalul Județean de Urgență, complet modernizat
