A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul de ministru pentru schimbarea CIM (codul individual al Medicamentului) a produsului Cisplatin, si urmează să fie achiziționate 40.000 de fiole.
De asemenea, produsul Asparaginase are preț aprobat pentru achiziția în baza unei Autorizatii de Nevoi Speciale, urmând să intre în țară 300 de cutii”, a anunțat Ministerul Sănătății.
Reprezentanții Ministerului Sănătății precizează că “pentru a putea asigura necesarul de medicamente pentru tratamentul pacienților, fiecare unitate sanitară trebuie să transmită la Ministerul Sănătății informații cu privire la medicamentele care lipsesc în tratamentul bolnavilor, inclusiv cantitățile necesare”.
“Așa cum am tot spus, este obligatoriu ca fiecare unitate sanitară să se preocupe pentru a asigura tratamentele necesare pacienților săi. Procedurile sunt simple, iar spitalul care se confruntă cu lipsa unor medicamente trebuie să anunțe cât mai repede Ministerul Sănătății, care are o structură dedicată pentru rezolvarea situațiilor de acest gen. Informarea transmisă de Comisia de Oncohematologie Pediatrica ne-a semnalat că există probleme la nivelul unor unități sanitare în asigurarea citostaticelor, însă nu putem demara achizitii fără să știm ce cantități sunt necesare pentru a acoperi nevoia de citostatice. Nu este normal să sufere pacienții din lipsa de interes al unor angajați care nu își fac treaba. Ca și până acum, vom face tot ce este necesar ca să asigurăm dreptul pacienților la tratamentele necesare, chiar și prin eliberarea unor Autorizatii de Nevoi Speciale, acolo unde este cazul”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *