ScufiŢA-ŢA-ŢA, LUPULE, ŢA!

Scufiţa Roşie ? De ce nu Scufiţa Portocalie? Care-a rămas singură-n pădurea pesedistă, şi o să vedeţi că, de fapt, nu este un basm pentru copii minori. Copiii majori s-au înscris în alte partide, doar-doar le-o creşte şi lor pădurea o iarbă verde precum aia de-acasă, care nu o lasă să rătăcească prin lumea asta rea! are, sau nu are, Scufiţa, o căciuliţă croşetate de la mama ei, pe care respectiva o poarta funcţie de culoarea pădurii prin care trece? Nu ştim precis, cert este că Scufiţa, demoralizată de societatea în care-şi trăieşte existenţa, merge zi de zi cu coşuleţul cu mâncare la bunicuţa care locuieşte într-o pădure. Aşa cum e politica. Ca să nu existe dubii n-am scris Bunicuţa cu B mare, să nu se supere nenea Iliescu, adevăratul lup al pădurii, pentru că, ştim cu toţii, o bunicuţă sănătoasă la cap nu locuieşte în pădure, acolo are cabana de vacanţă, cel puţin. De-a lungul vremii, ţăranii, care nu se mai satură de pământ, au încercat să taie pădurea dar, de fiecare dată au dat peste o Scufiţă care rătăcea aiurea-n tramvai, ca troleibuzul şaişpe, care duce la Cotroceni. Şi au decis că mai bine să continue pădurea, spre satisfacţia copiilor neretrocedaţi căminelor întru găsirea fericii împădurite. Bunicuţa asta, în fapt o adevărată malefică, face parte din Planul Integrat al Deşeurilor, care trebuie musai recondiţionate şi revalorificate cu ajutorul fondurilor europene, care expeditori de fonduri habar n-au cât de alambicată e pădurea banilor. Scufiţa asta Colorată nu face altceva decât să verifice, din când în când, cel mult o dată la patru ani, starea bunicuţei, a pădurii, termenul de garanţie al mâncărurilor din coş şi să-şi dea întâlnire cu LUPUL, adevăratul stăpân al pădurii, pericolul abscons al scenei politice împădurite care-o înspăimântă pe biata fetiţă. Când Lupul o interpelează pe Scufiţă cu privire la motivul vizitării „căminului lui conjugal“ şi la faptul că nu prea se umblă pe drumuri neasfaltate, Scufiţa, în fantezia ei bolnavă, coace adeziuni. Nu contează că drumul arată cum arată, şi că Lupi sunt la tot pasul în ţara asta unde braconierii au ajuns să se-mpuşte între ei, unul de dragul altuia şi-al vânatului celuilalt.  Şi pentru că n-o interseaztă starea drumului, ci numai conversaţia pur neelectorală cu Lupul, Scufiţa crede că posturile Animal Planet, Viasat Nature şi National Geografic n-au portiţă, ca să fie patronate de-un… Ghiţă, de exemplu!
Cu toate acestea, profitând de naivitatea pur politică, Lupul îi „ia faţa“ Scufiţei care se opreşte la cules de flori întru plantarea pe marile bulevarde ale Opoziţiei, îşi preface vocea şi o-nghite pe bunicuţă. Cu fulgi şi cu doctrină cu tot, ceea ce ne determină să credem că, atunci când pleci la drum cu o treabă serioasă, apoi termini treaba şi pe urmă te apuci de cules panseluţe, platani şi arţari. În basmul pre-electoral Scufiţa este principala vinovată de faptul că Lupul înghite pe nemestecate, deşi copiilor li se induce ideea că, de fapt, Lupul este bătaia de joc a basmagiilor, deşi, se ştie, lupii, în mărinimia lor, nu mănâncă decât hoituri şi rareori se foloseşte de tertipuri gen imitat de voci şi cântece de cucuvele pe garduri cotroceniste.
Dacă ar fi să analizăm basmul în amploarea sa, bunicuţa e vinovată într-o mare măsură, pentru că nu beneficiază de camerele de supraveghere necesare unui trai în pădure şi, în partenertiat cu Lupul, atrag în cursă o nevinovată Scufiţă rătăcită în culorile pădurii. De unde să ştie bunicuţa că Lupul, de exemplu, e lup, şi că nu e Scufiţa, după o operaţie de transsexualizare a opiniilor şi părerilor politice?! La urma urmelor, noaptea, când ţi se urăşte, în toţi apropiaţii vezi lupi lacomi, avizi de putere, iar câteodată, când e lună plină şi aştepţi un biet coşuleţ cu mâncare ajungi să ai vedenii basmatice (de la basm!) şi să dai în mintea copilor care mai cred că un vot poate aduce schimbarea.
În final, Lupul se îmbracă în hainele bunicii şi o aşteaptă pe Scufiţă, ca s-o ademenească-n tainele doctrinei de dreapta sau de stânga patului. Nehotărâtă încă unde să se aşeze, Scufiţa sfârşeşte prin a fi înghiţită de acelaşi Lup, travestit ordinar, dacă luăm în seamă dialogul cu aluzii sexuale la organe gen: ochi mari, urechi mari, labe mari, dinţi mari.
Coruperea spre MĂRIRE a Lupului prinde la Scufiţă, care-i atrasă în pat, de unde concluzionăm sec că, oricât de dulce şi de MĂRInimos ţi-ar vorbi un Lup, niciodată să nu te sui în pat cu el, că nu se ştie cine pe cine-nghite! În basm apare vânătorul, la final, care-l execută pe Lup, chit că are sau nu datorii la Fisc, şi eliberează Scufiţa şi bunicuţa. Ce cauta vânătorul la casa bunicii? Bate la ochi această „dedulcire“ tânăr pătimaşă-bunicuţă singură într-o pădure cum numai la ştirile de la ora 5 vedem. Dereglarea politică a viitoarelor generaţii se poate observa la toate secţiile de votare, unde se taie, în continuare, păduri, pentru propăşirea Lupului întru majoritatea confortabilă!
Adaptare după basme de
PREA SFIOSUL DANIEL