La mai bine de două săptămâni de la începerea protestelor angajaților CE Oltenia, administrația se ține fermă pe poziție iar vineri 20 martie 2026, au fost emise primele decizii de încetare a contractelor individuale de muncă. Acestea vizează cei 1476 de angajați pe perioada determinată, cărora le expira contractele, iar încetarea se face în baza art 56 alin. (1) lit. i) din Codul Muncii (actualizat), care se referă la încetarea automată a contractului (de drept), fără a fi nevoie de o decizie de concediere sau demisie, ci doar de constatarea faptului juridic.
Protestele au început miercuri, 4 martie, în fața sediului companiei din Târgu Jiu, oamenii fiind nemulțumiți de riscul iminent de a-și pierde locurile de muncă. Mișcările de stradă au escaladat rapid în zilele următoare, ajungând la peste 1.500 de participanți, pe fondul tensiunilor generate de restructurarea companiei.
Deși nu exista un lider asumat al acestor proteste, Sindicatul Liber EMC Roșia și Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO) s-au implicat activ de partea protestatarilor, liderul acestuia din urmă, Gabriel Căldărușe, anunțând că aproximativ 1.476 de angajați cu contracte pe perioadă determinată riscă să rămână fără loc de muncă de la 1 aprilie.
„A venit peste noapte un plan în care 1.476 de salariați o să fie dați afară. Majoritatea au peste trei ani și jumătate de muncă în companie. Nu mai vorbim de contracte pe termen scurt”, a declarat Căldărușe. De asemenea, mai mulți primari din localitățile miniere s-au alăturat protestelor, avertizând asupra riscului de colaps economic regiona
De la proteste punctuale la mișcare de amploare
Nemulțumirile nu sunt noi. În februarie, angajații au protestat împotriva tăierii tichetelor de masă. Pe 11 martie, situația a escaladat: aproximativ 50 de salariați au intrat în greva foamei, iar în aceeași zi circa 300 de persoane s-au adunat în fața sediului CEO.
În mai puțin de două săptămâni, protestele s-au transformat în marșuri de amploare pe străzile din Târgu Jiu, iar pe 20 martie numărul participanților a ajuns la aproximativ 1.500.
Protestatarii au scandat „Luptăm și câștigăm” și au cerut insistent demisia conducerii companiei.
Miza imediată: contractele care expiră
Principala revendicare este prelungirea contractelor pentru cei aproximativ 1.500 de angajați pe perioadă determinată, care expiră la finalul lunii martie. Sindicatele cer:
– transformarea contractelor în unele pe perioadă nedeterminată
– garanții privind stabilitatea locurilor de muncă
– menținerea drepturilor salariale (tichete de masă, prime)
– aplicarea corectă a legislației privind pensionarea anticipată
– investiții în siguranța muncii.
În paralel, liderii sindicali solicită renegocierea planului de restructurare, inclusiv amânarea închiderii unor capacități energetice.
În spatele protestelor se află însă o transformare profundă a companiei.
În urmă cu un deceniu, CE Oltenia avea o capacitate de aproximativ 3.300 MW pe cărbune. În prezent, aceasta a scăzut la circa 1.500–1.700 MW, după închiderea sau conservarea mai multor grupuri energetice. Restructurarea CEO face parte din angajamentele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și acordurile cu Comisia Europeană.
Planul prevede:
– reducerea accelerată a producției pe cărbune
– închiderea unor grupuri energetice și cariere miniere
– înlocuirea lor cu:
– centrale pe gaz (~1.300 MW)
– parcuri fotovoltaice (~700 MW)
Problema majoră semnalată de protestatari este că noile investiții sunt întârziate, în timp ce închiderile continuă conform calendarului.
Ministerul Energiei susține planul de restructurare, considerat esențial pentru redresarea companiei și pentru respectarea angajamentelor europene.
De fapt, criza de la CE Oltenia depășește un simplu conflict de muncă. Ea reflectă tensiunea dintre tranziția energetică accelerată și lipsa unor soluții concrete pentru angajați și comunități.
În timp ce autoritățile insistă asupra respectării calendarului de închidere a mineritului, angajații cer timp, protecție socială și alternative reale.
În lipsa unui echilibru între aceste două direcții, protestele din Gorj riscă să devină doar începutul unei crize sociale mai ample în regiunile dependente de cărbune.
