Vechiul drum public, comercial și militar dacic, cunoscut sub numele „Drumul lui Iorgovan” (numele popular al lui Hercule), pornea din regiunea Porților de Fier, ajungea în Valea Tismanei, iar de aici, pe culmea dealurilor și a munților, ajungea la vârful Oslea și dealul Negru de unde cobora la Câmpul lui Neag, pe Valea Jiului.
La Ponoare, între Izverna și Baia se Aramă, „se află maiestuosul pod tăiat în stâncă vie, vechiu monument al lucrărilor și al timpurilor, pe care tradițiile le atribuie lui Hercule”. Plecând de la aceste informații ale lui Densușianu, considerate eronate, la 9 iunie 1928, inginerul și profesorul Ion Ionescu însoțit de trei ingineri, foști elevi de-ai săi, ajung la locul numit „Zăton” acolo unde au descoperit „o operă maiestuoasă, însă făcută de natură și nu de mâna omului preistoric”. Doreau să să elucideze misterul podului de la Ponoarele, cunoscut în popor ca „Podul lui Dumnezeu”, în jurul căruia se strânseseră mai multe teorii privind crearea sa dar și o mulțime de legende.
S-au făcut patru măsurători individuale de către cei patru ingineri din echipă, folosind uneltele disponibile atunci, metrul, ruleta și sfoara. Toate au dat același rezultat: lumina bolții este de 25, 70 m în partea din dreapta și de 26,80 m în partea din stânga; bolta are o săgeată de 9,70 m la dreapta și de 5,50 m la stânga unde valea este „potmolită” de stânci sfărâmate; înălțimile timpanelor la cheie sunt de 13,70m, respectiv 10,80 m lățimea podului în partea de sus variază între 13 și 17 m; lungimea podului, între intersecțiile taluzelor văii cu platforma șoselei, era de 61m. (O explicație: dreapta podului este dinspre Baia de Aramă, iar stânga dinspre Buicani).
Ion Ionescu a studiat cu atenție și zona din jurul podului, deducând că, „în vremuri îndepărtate, podul natural era gura de ieșire a peșterii din apropiere din care s-a prăbușit o porțiune dincolo de vechiul ei capăt până la gura ei actuală, iar partea rămasă a format podul natural, la început mai lat, dar care se degradează necontenit.” Îi reține atenția, la 60 de metri depărtare de pod, dealul care este străpuns de o peșteră care „are cam 1 km lungime, nu are apă prin ea, iar la capul ei de dincolo de deal este Lacul Zătonul”. Studiind cu atenție stâncile podului, s-a constatat continua lor degradare sugerând Ministerului Lucrărilor Publice „să îngrijească de această minune a naturii deoarece se pare că procesul de dezagregare, din partea dinspre peșteră, se continuă.”
Dă și soluția unei protejări a podului prin umplerea golurilor de pe șosea cu mortar de ciment „pentru ca apele să nu stagneze pe pod și pe stânci, asigurând o durată nelimitată acestei opere a ingineriei naturale.” Principiul, adecvat tehnicii actuale moderne folosindu-se și injecţii cu armătură de titan pentru siguranța stâncilor aflate în pericol de prăbuşire pentru a stopa fenomenul dezintegrării, s-a regăsit în lucrările de consolidare și conservare a podului din perioada 2010-2013, odată cu modernizarea DJ670 pe care se află Podul natural de la Ponoarele.
Zona carstică de la Ponoarele, pe lângă Podul Natural vă oferă și alte priveliști inedite: Peștera Ponoarele, lacurile carstice Zătonul Mare și Zătonul Mic, Câmpul de Lapiezuri la care se adaugă inedita Pădure de Liliac.
harta Reproducere după Harta căilor de comunicație din Județul Mehedinți emisă de Direcțiunea Generală de Poduri și Șosele Mehedinți, anul 1923 Din Ion Ionescu, „Podul natural de piatră de la Zătonul”, apud https://www.bcu-iasi.ro. Spineanu, în „Dicționarul geographic al județului Mehedinți”, afirmă că „Drumul lui Iorgovan” (numele popular al lui Hercule) ar fi fost făcut de romani. De fapt, romanii au întărit vechile drumuri dacice dându-le continuitate, legând punctele cheie ale interesului economic roman.
Notă: Deși harta conține mici erori este destul de relevantă pentru acele vremuri. Pe harta inițială lipsea poziția Podului natural de la Ponoarele, fiind adăugată de ing. Ion Ionescu.
Fotocopie după o carte poștală cumpărată în anul 1928 de Ion Ionescu de la Ponoarele și inclusă în „Podul natural de piatră de la Zătonul”, apud https://www.bcu-iasi.ro
„Podul fiind natural nu are parapet, căci natura nu se preocupă de oamenii care nu văd pe unde trec, nu știu pe ce calcă și pe unde umblă. Sunt însă două borduri făcute din pietre mici puse unele lângă altele la marginea podului de o parte și de alta, puse de oameni pentru a opri căderea roților de pe pod.” (Ion Ionescu)
Memoriul primit de Ion Ionescu de la Serviciul Tehnic al județului Mehedinți, octombrie 1928, privind Podul natural de la Ponoarele și inclus în „Podul natural de piatră de la Zătonul”, apud https://www.bcu-iasi.ro
„Pod archaic (pelasgic) tăiat în stânca vie, calcaroasă, lung de 30 m.,larg de 3 m., înalt 12 m., la com. Pono(a)re, județul Mehedinți, pe drumul dintre Baia de Aramă și Izvern(e)a. După o fotografie dina nul 1899.” Acestă fotografie a fost făcută după o carte poștală achiziționată de Ion Ionescu în anul efectuării studiului tehnic, 1928, de la o librărie din Ponoarele.
Schița cu amplasamentul Podului natural din Complexul Carstic Ponoarele, făcută cu ocazia lucrărilor de consolidare și conservare a podului în perioada 2010-2013. Sursa: „Revista Construcțiilor”, nr. 101, martie 2014.
Sursa: facebook SAMARUL CU ISTORII
