Numai că nu prea se poate. Pe fondul legalităţii eliberării din funcţie a luiDdaniel Cârjan nu se poate comenta nimic. Iată ce spune Legea nr.393/2004 – art. 69. (1) Pentru abateri grave şi repetate, săvârşite în exercitarea mandatului de viceprimar (…), persoanelor în cauză li se pot aplica următoarele sancţiuni: a) mustrare; b) avertisment; c) diminuarea indemnizatiei cu 5-10% pe timp de 1-3 luni; d) eliberarea din funcţie.
(4) Aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul a încălcat Constituţia, celelalte legi ale ţării sau a prejudiciat interesele ţării, ale unităţii administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Aşa că trebuie să aşteptăm DOVADA cu care Primăria municipiului se va prezenta la recursul de la Curtea de Apel de la Craiova, din data de 25 octombrie. Până atunci, instanţa s-a pronunţat în favoarea lui Cârjan cu plata salariilor retroactive şi penalităţi de 100 lei/zi până la renumirea în funcţia de viceprimar. Şi parcă n-ar fi fost de ajuns pentru bietul Daniel, amintim aici şi faptul că A FOST ŞTERS ca şi consilier local de pe site-ul Primăriei Drobeta Turnu Severin. 
Daniel Cârjan speră să revină… viceprimar!
