stiri

Olimpiada Interdisciplinară Cultură și Spiritualitate

În Drobeta Turnu Severin a avut loc sâmbătă, 29 martie, Olimpiada Interdisciplinară Cultură și Spiritualitate. Aceasta reprezintă un concurs de excelenţă care se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite pentru disciplinele limba și literatura română și religie. La această competiție au participat elevii din cadrul ciclului gimnazial, dar și liceal, din școlile și liceele județului Mehedinți.

 Olimpiada este organizată de către Ministerul Educației prin inspectoratele școlare județene, în parteneriat cu instituții de învățământ superior și de cercetare din țară, cu instituții eclesiale și de cultură. Obiectivul fundamental al acestei competiții este centrat pe promovarea interdisciplinarităţii, prin identificarea arhetipului literaturii de inspiraţie sacră. Concurenţii trebuie să probeze abilităţi de susţinere a unei argumentări personale, bazate pe studiu comparativ şi pe exprimare culturală. Olimpiada valorifică personalitatea culturală deschisă, flexibilă, a elevului capabil de performanţă din învăţământul preuniversitar și se adresează elevilor creativi, cu un orizont cultural adecvat vârstei, care pot valorifica elemente de antropologie culturală din programele disciplinelor limba şi literatură română şi religie.Unitatea de desfășurare a olimpiadei a fost Școala Gimnazială „Constantin Negreanu”, unde aproximativ 177 de elevi au venit, cu vaste cunoștințele de limba și literatura română, dar şi de religie, în acestă călătorie a indentității, a autocunoașterii, această olimpiadă oferind o întâlnire cu sine.Etapa națională  va găzdui câte  un elev pe an de studiu, punctajul minim este de minim 80 de puncte și se va organiza pentru elevii de gimnaziu la Mănăstirea Putna în perioada 21 -25 mai, iar pentru cei de liceu la Deva în perioada 14 – 18 mai.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *