Un fel de „câinii latră, ursul trece“, dacă citiţi mai jos ceea ce se întâmplă acolo. Alo, domn’ prefect, lăsaţi dracului „moştenirea grea“ cu care v-aţi „pricopsit“ şi treceţi la treabă. O fi fost el Mîţu prefect jucător, dar acum aveţi ocazia să demonstraţi că „mingea e la dumneavoastră“ şi că puteţi fi mai mult decât un simplu jucător…
„Având în vedere ordinul prefectului nr. 1/2013 prin care s-a organizat comisia mixtă de control a activităţii conducătorului Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Mehedinţi, formată din instituţia Prefectului judeţului Mehedinţi, Garda Financiară, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, au fost reţinute următoarele deficienţe:
-încheierea contractului de asistenţă juridică nr. 79/16 august 2012 pe o perioadă de un an calendaristic respecvtiv până la data de 16 august 2012 prelungit până la 31 decembrie 2012 pentru o sumă lunară de 1600 lei s-a făcut cu depăşirea bugetului alocat pe anul 2012 în cuantum de 4000 lei, aşa cum reiese din referatul întocmit de către consilieriul desemnat cu operaţiunile contabile din cadrul insituţieiei respective, înregistrat sub nr. 120/7 martie 2012, referat la care directorul insituţiei nu a dat nici un fel de rezoluţie sau răspuns, ci mai mult a prelungit contractul respectiv deşi se solicita rezilierea acestuia datorită lipsei fondurilor. De asemenea, suma convenită lunar, de 1600 lei, în acest contract este nejustificat de mare având în vedere că aşa cum reiese din raportul de activitate al avocatului contractant, pe toată perioada derulării contractului (18 luni) nu au fost instrumentate pe rolul instanţelor judecătoreşti decât 10 dosare, iar valoarea totală a contractului este de 28.800 lei, iar dacă ar fi fost luat în considerare valoarea medie a onorariilor percepute în cadrul Baroului Mehedinţi suma ar fi putut fi redusă la mai mult de jumătate din valoarea ei totală. Totodată, din raportul de activitate întocmit de avocatul contractant reiese faptul că acesta ar fi acordat consultanţă juridică şi personalului din cadrul Direcţiei, dar din cercetările efectuate a reieşit faptul că aceştia nu ştiau de existenţa acestui contract şi nici nu au primit asistenţă juridică din partea respectivului avocat.
Tot cu privire la încheierea, derularea şi plata contractelor în general, încheiate cu terţe persoane, acestea au fost încheiate fără consultarea compartimentului financiar contabil şi, aşa cum reiese din nota de relaţii semnată de consilierul responsabil de operaţiunile financiar contabile din cadrul instituţiei, nu au fost îndeplinite procedurile specifice încheierii contractelor de către instituţiile publice. De asemenea, valoarea contractelor încheiate a fost mai mare decât prestaţiile efectuate, iar în unele cazuri serviciile nu au fost efectic executate (exemplu contractul cu privire la deratizare, contractul de pază). Deşi aceste aspecte au fost menţionate în diferitele referate înaintate de către compartimentul financiar contabil, facturile erau totuşi dispuse la plată de către conducătorul instituţiei. Referitor la autoturismele (două) ce se află în gestiunea instituţiei cu acestea a circulat numai domnişoara director, fără a fi întocmite foi de parcurs aşa cum prevede legislaţia în vigoare, deşi compartimentul financiar contabil a atras atenţia în acest sens conducerii şi chiar i-a predat un carnet de foi de parcurs, care însă nu a fost niciodată completat.
Cu privire la betoniera şi fainerul (nota de relaţii nr. 250/13 ianuarie 2013) s-a constatat că acestea deşi sunt în inventarul instituţiei sunt în posesia şi folosinţa SC BIG HOUSE CONSTRUCT SRL fără a exista un proces verbal de predare primire sau orice alt fel de document justificativ.
În ceea ce priveşte audierea doamnei director de specialitate ELVIRA MLADIN, cu privire la compoprtamentul directorului DJTS Mehedinţi, aceasta a indicat carenţe în ceea ce priveşte cazarea în unitatea de cazare aflată în subordinea instituţiei, în sensul că au fost efectuate nenumărate cazări fără a li se întocmi documentele necesare acestor servicii şi fără a se percepe taxele prevăzute în acest sens. De asemenea, acelaşi salariat indică faptul că în perioada desfăşurării controlului, a fost abordată de domnul ALIN NICOLICEA, membru UNPR, şi „sfătuită” să nu partiicipe constructiv la controlul dispus de către Prefectul judeţului Mehedinţi. Acelaşi Alin NICOLICEA, împreună cu alţi membri UNPR şi anume BOBOAŞĂ GABRIEL şi VIŞAN GELU au fost indicaţi de către semnatara notei de relaţii ca şi aghiotanţii domnişoarei director, erijându-se de multe ori în conducătorii instituţiei respective şi având o implicare nejustificată în activitatea de conducere a DJTS-ului, salariaţii instituţiei fiind ameninţaţi în nenumărate rânduri de către aceste persoane.
Văzând nota unilaterală de control întocmită de Garda Financiară în calitate de membru în comisia de control constituită prin ordinul Prefectului mai sus menţionat, se dovedeşte faptul că majoritatea contractelor încheiate de către DJTS Mehedinţi au fost realizate fără respectarea procedurilor specifice pe tipuri de contracte şi chiar plata unor contracte la care nu s-a efectuat nici un serviciu contractat, dar au fost emise facturi asumate de către conducerea DJTS, urmând a se sesiza în acest sens şi Curtea de Conturi.
Echipa de comisari ai Comisariatului Judeţean de Protecţia Consumatorilor a constata următoarele abateri de la legislaţia în vigoare privind protecţia consumatorilor: la intrarea în clădire unde este sediul instituţiei nu este afişată denumirea acesteia; pe uşa de la intrare este afişată sigla pentru Hostel Ling International Romania, în holul de la intrare unde este recepţia este afişat Certificat de clasificare pentru Hostel Yaki Drobeta, având ca obiect de activitate cazare şi prestări servicii specifice alimentaţiei publică (restaurant), clasificare la categoria 2 stele, deasupra este menţionat centru de agrement (valabil pentru tabere şi baze sportive); la recepţie nu sunt afişate tarifele pentru cazare şi nici structura spaţiilor de cazare. Tarifele reies din registrul de la recepţie, respectiv camera single 50 lei, camera dublă 70 lei, camera 3 locuri 90 lei şi camera 4 locuri 100 lei. S-a constatat că la etajul 1, camera 110 (apartament cu un dormitor) este locuită fără a fi menţionată în registrul de cazări.
-restaurantul nu are afişat orarul de funcţionare; în vitrina frigorifică din holul de la recepţie s-a găsit bere expirată din 18 decembrie 2012. Nu sunt afişate preţurile pentru diferite sortimente de sucuri şi ape minerale; nu se respectă FIŞA dn 10 martie 2010 privind încadrarea nominală a spaţiilor de cazare pe categorii din unitatea ROSTEL YAKI DROBETA, deoarece s-au desfiinţat apartamentele cu trei dormitoare şi cu un dormitor (deşi acesta este locuit). Aceasta presupune eliberarea unui nou „Certificat de Clasificare”, fapt ce nu a fost pus în practică; nu se respectă prevederile din Norma metodologică din 3 martie 2011 ce prevede eliberarea certificatelor de clasificare a licenţelor şi brevetelor de turism; administrator Mladin Elvira şi nici un alt angajat al DJTS Mehedinţi nu au brevet de turism în domeniu sau certificat de absolvire a unui curs de formare managerială în domeniu; nu sunt afişate tarifele la cazare la recepţie; nu se asigură cel puţin 8 servicii suplimentare; nu se asigură lenjerie şi prosoape albe; nu se respectă prevederile normelor metodologice în care se specifică următoarele: numărul minim al spaţiilor de cazare – 4 apartamente, veioză sau aplice la capătul patului, 30% din paturi nu au somiere, în camerele cu 4 paturi la 3 paturi nu se resectă distanţa minimă de 75 cm între paturi, la nici un pat nu există salteluţă/husă de protecţie, nu există în nici o cameră suport sau spaţii pentru bagaje, la 40% din camere dulapurile nu sunt dotate cu umeraşe, la 30% din camere nu există scaune sau taburete, noptierele sunt uzate, la 80% din camere nu sunt frigider sau minibar frigorific, nu există spaţiu pentru prepararea micului dejun iar restaurantul este închis, în cameră nu există informaţii turistice în limba română şi în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională.
Controlul s-a finalizat prin aplicarea unei sancţiuni contravenţionale în valoare de 25.000 lei şi măsura de remediere a abaterilor constatate.
În urma controlului efectuat de către inspectorii de muncă din cadrul ITM Mehedinţi s-a constatat: în perioada 7-10 ianuarie 2013 ITM Mehedinţi a organizat la sediul social al DJTS un control tematic privind modul în care angajatorul respectă prevederile legislaţiei muncii în vigoare referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă şi respectiv de serviciu. Din verificarea documentelor prezentate privind evidenţa timpului de muncă a rezultat faptul că angajatorul nu a informat ITM despre faptul că în cadrul instituţiei se lucrează în timpul nopţii, privind evidenţierea timpului de muncă prestat suplimentar, nu s-a acordat repausul săptămânal.
Verificându-se organigrama şi statul de funcţii ale unităţii rezultă faptul că în ultimii doi ani în cadrul instituţiei au existat un număr de 4 funcţii publice suspendate ocupate de către Cristanovicici Viorica, Lupu Paul Răzvan, Stelescu Armand Lucian şi Nicolau Liliana Carmen. În prezent, din cele 4 funcţii publice suspendate una este ocupată temporar (consilier 1 superior) funcţie deţinută de către doamna NICOLICEA NICOLETA MARIANA, inspector resurse umane. Referitor la doamna Nicolicea, aceasta este numită în funcţia publică cu data de 11 aprilie 2011, fiind de profesie inginer automatist. Ulterior datei numirii în funcţie, la data de 14.09.2011, doamna Nicolicea a obţinut calificarea profesională specifică funcţiei publice deţinute (inspector resurse umane).
De asemenea, verificându-se documentele prezentate privind suspendarea raporturilor de serviciu s-a reţinut spre exemplificare situaţia doamnei Cristanovici Viorica, angajatorul neputând prezenta originalul cererii prin care s-a solicitat suspendarea raportului de serviciu începând cu data de 1.10.2010.
Inspectorii de muncă au verificat prin sondaj dosarele personale ale salariaţilor contractuali angajaţi cu contracte individuale de muncă, reţinându-se spre exemplificare situaţia domnului Drăghici Gheorghe căruia începând cu data de 8. ianuarie 2011 i-a încetat contractul de muncă. Decizia de încetare a fost contestată în instanţă iar prin sentinţa civilă se dispune reintegrarea în postul deţinut anterior. Pentru deficienţele constatate în domeniul relaţiilor de muncă ITM a aplicat un număr de trei amenzi contravenţionale în cuantum total de 9000 lei.
Verificările efectuate de Inspectoratul de Poliţie Mehedinţi nu au fost finalizate, necesitând un timp mai îndelungat.
Concluzionând prin aspectele prezentate în prezentul raport se constată faptul că activitatea domnişoarei director Geanina Vlăsceanu este guvernată de serioase şi asumate abateri de la legislaţia în vigoare din majoritatea domeniilor de activitate care au legătură cu funcţionarea Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Mehedinţi. În acest sens, propun a se înainta prezentul raport Ministerului Tineretului şi Sportului în vederea stabilirii măsurilor care se impun“.

…baaaaa, da cronicarii astia can` o dau pe serioaseleaaaa…este nasolishe shule!!!!!!!…na ca iesi neamtzu din mine iarashi!!!!!!!!!
va felicit pentru articol..o sa distrbiui postarile dumneavoastra deoarece functiile de conducere sunt ocupate de persoane fara scrupule si fara pregatire…cum se poate o directoare cu liceul facut la seral sa procedeze altfel…..inca odata FELICITARI. probabil dra director nu se poate pregati deoarece este ocupata cu barbati cu 7-10 ani mai tineri ca dansa…