În numărul trecut al săptămânalului nostru a apărut, tot în acest loc, o istorisire despre un eveniment mai puţin plăcut care ar fi avut loc la Rânca, la Conferinţa anuală EUDIS. Informaţiile, primite de la un anonim „supărat“ pe împăcarea finală şi reuşita acestei conferinţe, au avut darul de a denatura atenţia de la ceea ce înseamnă EUDIS MEHEDINŢI la ora actuală, şi anume faptul că firma EuDis este rentabilă şi credibilă atât pentru ea cât şi pentru colaboratori. Este singura care a pus bazele şi gestionează un sistem informatic şi de comunicaţii integrat foarte util unităţilor din administraţia locală şi nu numai. De altfel, în pagina 10 a săptămânalului nostru găsiţi o amplă relatare a evenimentului desfăşurat la Rânca, iar primarii mehedinţeni participanţi la acest eveniment au catalogat evenimentul ca fiind un câştig, aflând lucruri noi şi utile pentru activitatea pe care o desfaşoară.
Lasă un răspuns