
Au trecut sărbătorile de iarnă şi peste Orşova, municipiul unde criza bate viaţa, viaţa bate pe alţii la cap că nu şi-au făcut temele, iar temele unora le fac alţii. Aveţi alăturat un exemplu de cum se poate gospodări un oraş în prag de sărbători, cu ajutorul luminii. Nu de la Al de Sus, ci de la domnul Constantin Brăgaru, care a înţelss că lumina poate fi şi închiriată. La cât este de scumpă „lumina“ asta mai că-ţi vine să te-ntrebi cine este de vină: cel care dă sau cel care primeşte? Conform contractului alăturat, luminile de sărbători pentru Orşova s-au închiriat de la o firmă cu sediul într-un apartament în Severin, contra sumei de 59.500 lei, adică 595.000.000 lei vechi. Sumă exorbitantă, dacă ne gândim că mai simplu era pentru domn primar Brăgaru să CUMPERE aceste luminiţe, nu să le ÎNCHIRIEZE. Am luat legătura telefonic cu doi consilieri locali din Orşova, DORIN RAESCU şi VIOREL PAIER, care nu ştiau nimic despre acest contract de închiriere. Ion Ghergulescu, viceprimarul Orşovei, ne-a declarat: „E o aberaţie totală, n-am cuvinte vizavi de acest penultim jaf făcut de primarul Brăgaru. El consideră Orşova ca şi SRL-ul lui, Cobra. Am rămas surprins, am înţeles că a ameninţat angajaţii din Primărie să nu dea niciun act. Valoarea contractului este foarte mare, pentru că este vorba de chirie, la urma urmelor. Cu 100 de milioane se puteau CUMPĂRA aceste instalaţii pentru sărbătorile de iarnă“.
St. JUST
„Să fie lumină!“ Şi a fost, de 595 de milioane de lei…
