Pensionarii care locuiesc în altă țară vor trebui să trimită un certificat de viață către Casa de Pensii din România de două ori pe an, pentru a confirma că beneficiarul pensiei, stabilit în străinătate, este în viață.
Potrivit unei noi legi a pensiilor care va intra în vigoare la 1 septembrie 2024, certificatul va trebui trimis semestrial, până la data de 31 martie sau 30 septembrie a fiecărui an, către casele teritoriale de pensii. Documentul trebuie să fie semnat în fața unei autorități legale din statul de domiciliu sau de reședință permanentă a pensionarului nerezident, care va certifica veridicitatea acestuia. Autoritățile pot fi instituții de asigurări sociale/pensii, autorități administrative locale sau notari publici din statul respectiv.
În cazul în care pensionarii din străinătate nu vor respecta cele două termene pentru transmiterea certificatului de viață (31 martie/ 30 septembrie), plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare.
Lasă un răspuns