stiri

La data de 28.02. rata şomajului în Mehedinţi a fost de 10,6 %

La sfârşitul lunii februarie 2013, în evidenţele AJOFM Mehedinţi erau înregistraţi un număr total de 12.383 şomeri, ceea ce corespunde unei rate a şomajului în judeţul nostru de 10,6 %. Din totalul de 12.383 şomeri înregistraţi (din care 4.654 sunt femei), 4.178 sunt şomeri indemnizaţi (33,74%), iar 8.205 sunt şomeri neindemnizaţi (66,26%). Comparativ cu sfârşitul lunii ianuarie 2013, când rata şomajului a fost de 10,21 %, se constată o creştere a acesteia cu 0,39 % în luna februarie 2013, datorată în special creşterii numărului şomerilor neindemnizaţi cu aproape 500 persoane, numărul şomerilor indemnizaţi fiind într-o uşoară scădere faţă de luna precedentă. În funcţie de mediul de provenienţă, structura numărului de şomeri înregistraţi în evidenţele instituţiei noastre se prezintă astfel: şomeri cu domiciliul în mediul urban, 3.535 persoane (28,55%); şomeri cu domiciliul în mediul rural, 8.848 persoane (71,45%). Din datele prezentate mai sus se observă că peste 71% din şomerii înregistraţi în evidenţele noastre au domiciliul în mediul rural, iar dintre aceştia majoritatea sunt şomeri neindemnizaţi beneficiari ai venitului minim garantat în baza Legii nr 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Piaţa forţei de muncă din judeţul nostru se caracterizează prin faptul că marea majoritate a locurilor de muncă vacante sunt concentrate în municipiul reşedinţă Drobeta Turnu Severin şi nu pot fi accesate de şomerii din comunităţile rurale datorită cheltuielilor determinate de utilizarea mijloacelor de transport sau a posibilităţilor de cazare. Judeţul Mehedinţi se confruntă cu o lipsă acută de locuri de muncă vacante în zonele rurale, cu un nivel scăzut al investiţiilor care să creeze noi locuri de muncă, acest lucru determinând o situaţie deosebită a şomajului (număr mare de şomeri în mediul rural, număr mare de şomeri neindemnizaţi, care fac parte din şomerii descurajaţi şi foarte greu integrabili), inexistenţa locurilor de muncă în mediul rural, numărul destul de mic al locurilor de muncă în mediul urban.
DIRECTOR EXECUTIV, EVA-AGNETA CLEMENT-GNANDT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *