cultura

Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică” conferită în 1910 unor locuitori din T.-Severin și din comuna Vânju Mare (Mehedinți)

Laurențiu-Ștefan Szemkovics
Urmare a raportului lui Spiru Haret, ministrul Cultelor și Instrucțiunii, nr. 32.727 din 29 noiembrie 1910, regele Carol I a semnat în București, la 4 decembrie 1910, decretul nr. 3.575, prin care a conferit Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică” clasa I: „1) lui Ion Popescu, proprietar din T.-Severin, care a binevoit să restaureze radical Biserica parohială cu hramul Sf. Nicolae, parohia și comuna Zegujani (Mehedinți), hărăzindu-i și un venit anual de 500 lei; 2) cucernicului preot D. Vladimirescu, parohul Bisericii cu hramul Sf. Gheorghe, parohia Bucura, comuna Vânju-Mare (Mehedinți), care a reclădit acea biserică parohială din propria-i inițiativă, contribuind personal cu peste 8.000 lei, în acest scop; 3) lui Sabin Popescu, primarul din T.-Severin, care a restaurat Biserica Catedrală Sf. Ioan Botezătorul, parohia Grecescu, din zisa urbe, repoleindu-i tâmpla și aurind obiectele sculptate, repictându-i interiorul și dăruind-o cu diferite odoare; 4) lui D. Tipărescu, proprietar din T.-Severin, care a oferit 8.000 lei pentru reconstruirea Bisericii parohiale Sf. Gheorghe, din parohia și comuna Iablanița (Mehedinți), și 2.000 lei pentru refacerea picturii aceleiași biserici”.

Decretul regal a fost publicat în „Monitorul Oficial” nr. 210 din 19 decembrie 1910 / 1 ianuarie 1911, p. 8458. Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică”, instituită prin Decretul regal nr. 2.804 din 14 iulie 1906, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 91 din 22 iulie 1906, modificat prin Decretul regal nr. 293 din 19 ianuarie 1907, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 238 din 24 ianuarie / 6 februarie 1907, a fost acordată pământenilor, clerici și mireni: „drept încurajare și răsplătire pentru activitatea pastorală și serviciu aduse în diferite moduri pentru buna stare morală și religioasă a poporului”. Redăm, mai jos, descrierea medaliei din cele două acte normative amintite mai sus (aflate, sub formă de copie, la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 642), precum și reproducerile grafice care provin de la colecționarul Emanuel Erena.

Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică” pentru clasa I, model 1907, are forma unui disc perlat, cu diametrul de 32 mm, pe care broșează, gravată în excizie, o cruce treflată de 38 mm, fiecare braț trecând de marginea medaliei cu 3 mm, având pe avers, pe centru, un medalion rotund, cu bordură perlată, încărcat cu ochiul lui Dumnezeu (un ochi înscris într-un triunghi Delta), înconjurat de raze convergente și de a cărui bază atârnă globul crucifer.

Medalionul este înconjurat, între brațele crucii, de o cunună rotundă de lauri. În exergă, între brațele crucii, între două cercuri perlate (cel exterior mai îngroșat), denumirea distincției gravată, de asemenea, în relief, cu litere majuscule: RĂSPLATA MUNCEI PENTRU BISERICĂ. Reversul medaliei cuprinde crucea, asemănătoare cu cea de pe avers, având între brațele ei o ghirlandă de lauri și de stejar, iar în mijloc, într-un medalion circular, asemănător cu primul, cifra regelui Carol I încoronată de o coroană închisă, terminată cu glob crucifer.

De partea de sus a crucii este prinsă o cunună semicirculară de lauri terminată printr-o lamă, care servește spre a se petrece prin ea panglica de mătase moarată, în lățime de 30 mm, cu trei subîmpărțituri de 10 mm fiecare, cele mărginașe roșii-închise și cea din mijloc albastră-închis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *