
Cultura e polifonică, și ești dator să fii în permanență o instituție a porților deschise
Orice proiect de management exprimă, în esență, o viziune și o strategie. Pași necesari pe care trebuie să îi facem pentru a atinge ținta. Când mi-am structurat proiectul pentru a-l prezenta la Concursul de Proiecte de Management pentru Palatul Culturii (primul concurs pentru această instituție, organizat în spirit european, transparent și exigent) am avut în vedere direcții clare.
Pe de o parte e vorba de comunitate, de așteptările cetățenilor în ceea ce privește cultura, fie că vorbim de teatru, dans, artă, muzică, literatură, spectacole. Cetățenii așteaptă de la Palatul culturii, și au dreptul să o facă, programe cultural-artistice de calitate, interesante, de bună condiție artistică.
Pe de altă parte sunt așteptările mediului cultural autohton. Creatorii locali vor să regăsească în instituția Palatului culturii o instanță cooperantă și exigentă, pentru proiectele lor, individuale sau de grup: vernisaje, cenacluri, proiecte editoriale, ateliere de creație etc. Nu doar la mediul strict creativ e în ecuație (artiști profesioniști sau amatori, scriitori etc). Palatul culturii, prin condiția sa statutară, bine reglementată, trebuie să acorde egală atenție și mediului științific, educațional. Cultura e polifonică, și ești dator să fii în permanență o instituție a porților deschise pentru cei care vor să-și exprime ideile, creațiile, pasiunile și competențele artistice sau științifice. Palatului Culturii trebuie să fie o instituție a dialogului, de comuniune.
Cultura e un pariu care trebuie și poate fi câștigat
Totodată ții cont de exigențele, foarte corecte și necesare, impuse de executivul primăriei, de primarul municipiului, de deciziile Consiliului local. Nu cu mult timp în urmă s-a decis în cadrul Consiliului local municipal, prin HCL, Strategia culturală a municipiului. Această HCL vorbește de la sine despre responsabilitatea și deschiderea admirabilă cu care membrii Consiliului local și executivul primăriei tratează problema culturii, înțeleasă ca investiție și pariu al întregii noastre comunități pentru viitor. Cultura e un pariu care trebuie și poate fi câștigat.
Programe culturale de calitate și de impact național și european, nu doar că asigură întregului nostru oraș un plus de prestigiu, de atractivitate, de farmec, ci asigură, în propriul nostru oraș, la noi acasă, un mediu social uman, cald, plăcut, elevat, de coeziune socială. Strategia culturală a municipiului de care vorbeam își propune ca la orizontul deceniului viitor municipiul nostru să-și fi căpătat deja statutul de Metropolă culturală. Acest statut este ținta.
Va fi un moment de mândrie, la capătul unor eforturi dificile, dar care trebuie asumate. Vitalitatea unui oraș are ca indicator principal cultura, care face parte din categoria politicilor publice, cele pe care o administrație le aplică pentru binele comunității. Închei spunând ce poate ar fi trebuit spus din capul locului: Palatul Culturii, cu Castelul Artelor, Cetatea Medievală, Teatrul reprezintă de fapt Arcul nostru de Triumf, poarta de intrare în oraș, ceea ce, cultural și istoric, ne asigură identitatea și aprecierea, și ne reprezintă în spațiul cultural național și european. E de datoria noastră să construim împreună, pas cu pas, drumul spre o viață mai bună și mai frumoasă, aici, la noi acasă. Să lăsăm în urma noastră instituții majore, tradiții culturale semnificative, adică Istorie. Cultura e cea mai bună cale și cea mai trainică investiție pentru viitor.
SORIN VIDAN
