Bună dimineaţa la moş ajun de An Nou vă spune idealu’ vostru-n viaţă, nimeni altul decît subsemnatul acestor rînduri. A mai trecut un an peste noi, mie au început să-mi apară fire albe-n mustaţă, semn că 2013 va fi un an păros, desigur. Despre 2012 ce să mai spun? A trecut, cu bune şi rele şi, dacă pun la socoteală faptul că nu mi-a adus nimic bun, n-are rost să contabilizez relele. D-aia i-am scris şi lui Moş Crăciun ăla cîteva rînduri, pe care vi le reproduc aici, să ţină cont de anumite lucruri în ce mă priveşte:
„Moşule, nu mai apelez la formule convenţionale de adresare pentru că eu, spre deosebire de alţii, am curaj să mă semnez şi, ca atare, nu-ţi cer foarte multe lucruri pentru anu’ care vine. Mai am şi acu’ sacu’ de mi l-ai adus anul trecut, nu l-am desfăcut din superstiţie, pentru că am intuit că, dincolo de cererile mele, criza ne-a atins pe toţi şi, implicit, persoana Dvs. M-am învăţat minte să nu mai cer lucruri uşor de îndeplinit, că-s uşoare şi ca consistenţă, aşa că, pentru anu’ ăsta vreau să fii atent la dorinţele mele, să nu le mai tratezi cu aroganţa specifică unui lider de partid. Deci:
-să-mi aduci, în primul rînd, poftă de scris. Da’ de scris lucruri ca lumea, nu lăbăreli din pieţe, de pe bănci sau din parcuri, că nu mai ţine la sentiment, lăcrimează persoanele vîrstnice cînd mă citesc şi iar înjură la Băsescu că le-a tăiat pensiile
-dup-aia, să-mi aduci muza aia care m-a părăsit astă primăvară (bine că n-am avut portofelul la mine!) sub umbra lunii, la un pahar de vin roşu ca eticheta sticlei de coca cola în care era, sau ca sîngele iubirilor rătăcite-n colţu ierbii. După ce-am îmbrobodit-o destul ca să mă creadă-un pui de Cărtărescu, i-am spus că-n copilăria mea am avut numai experienţe triste de genul m-a bătut tata cu creionu-n cap de era să mă fac miner, nu scriitor…
-am mai citit eu pe net, moşule, că e la modă o chestie de-asta electronică, de impact, care-ţi dă valoare şi prestanţă muncii, o hachiţă. Aici ţin să-ţi spun că nu m-am hotărît ce să fie: o tabletă, un PC nou, sau un laptop. Nu de alta, dar vreau să le dau de pomană la ai săraci pe-ale mele ale vechi, că-s milos de felul meu
-nu-ţi mai cer sănătate, fericire şi toate cele bune, moşule, că te-aş cocoşa de tot cu dorinţele mele, şi nu e frumos să procedezi aşa cu oamenii în vîrstă care au şi barba şi mustaţa albă. Şi tocmai cînd mă pregăteam să-nchei, mă strigă la poartă, dis-de-dimineaţă, de parcă-i cocoş cu deşteptător, tanti Nuţa Cucu, care, cu ochiul unui sereist perspicace, văzu că-ncepu să-mi albească mustaţa şi debită, cu de la sine putere, după ce oftă: „Coane, coane, mai trecu un an şi văd că, la tine, spre deosebire de noi, femeile, nu-ţi cade un fir de păr alb din mustaţă, ci să albeşte!“
Cum nu m-aşteptam, moşule, la replica asta, vreau să nu-i mai aduci nimic lui tanti Nuţa, că deja mă calcă pe nervi şi nu mai scriu nici al dumneavoastră subsemnatu’
PINGUINU’ SUPĂRATU. Dar tot cu mustaţă
