La şedinţa ordinară din 23 octombrie au păţit-o din nou, când persoanele propuse de pedelistul Adrian Cican nu au avut şansa să ocupe, nici măcar în picioare, vreun loc în comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile de învaţământ orşovean. Useliştii, cu zâmbetul pe faţă, au luat toate locurile.
Decizia pentru desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în aceste comisii a fost luată prin vot secret, consilierii PDL nereuşind să obţină mai mult de şase voturi, faţă de 10 ale USL. Astfel, în urma votului au fost desemnaţi Sorin Gutuleanu (PSD) la Liceul Traian Lalescu, Eduard Boţilă (PSD) la Colegiul Tehnic Dierna, Marius Stoica (PPDD) la Şcoala Pamfil Şeicaru, Dumitru Basarabă (PNL) la Şcoala Petru Dumitriu, Dan Papavă (PNL) la Grădiniţa nr. 1 şi Mihaela Popescu (PSD) la Grădiniţa nr. 2. Reacţiile nu au întârziat să apară din zona PDL. “Ne consideraţi nişte analfabeţi probabil, măcar unul dintre noi putea să fie, că avem şi noi studii şi oameni pregătiţi, dar nu am putut trece nici de data asta”, a ţinut să le reproşeze consilierul PDL, Viorica Sănătescu, celor din USL.
Mihaela CHERESCU
Pedelistii, umiliti de uselisti în Consiliul Local
