Ajutor de minimis pentru susținerea producţiei de usturoi

Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se aprobă schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi, impactul bugetar fiind de 29,7 milioane lei (circa 6 milioane euro). Schema se va aplica pe întreg teritoriul României în anul 2023, iar impactul bugetar este de 29.700.000 lei, reprezentând echivalentul a maxim 6.001.200 euro.

Cine are acces la bani

Beneficiarii pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice. Pentru a obţine sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafaţă cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp şi să obţină o producţie de minim 3 kg usturoi/10 mp. Cuantumul maxim al ajutorului este de 3.000 euro/ha şi se acordă proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată. Depunerea cererilor se va realiza până la data de 31 mai inclusiv, iar valorificarea producţiei se va face în perioada 1 iunie – 21 noiembrie inclusiv. Documentele justificative, respectiv copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/ factura/ fila/ filele din carnetul de comercializare, se vor depune până la data de 29 noiembrie inclusiv.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*