După schimbarea guvernului local încep să iasă , una câte una, toate măgăriile făcute de vechea conducere de la Orşova. Care conducere a fost şi ea cam năucă în joaca de-a primăria. V-amintiţi ,desigur, situaţia din ultimele luni dinaintea alegerilor locale, când conform principiului de rotire a cadrelor, primarul şi viceprimarul s-au tot rotit şi învârtit între ei, până i-a luat ameţeala. Pe noi, ne ia acum, când auzim ce dezmăţ s-a făcut cu banii noştri. Promitem chiar un serial în săptămânile care urmează. Manea, de exemplu, a fost pus într-o situaţie aberantă, acesta neavând practic de la cine să preia documentele primăriei, protocolul firesc de predare-primire dintre “foştii” şi actualul primar, nederulându-se. Pentru a avea o imagine, viceprimarul Negulescu ne-a descris momentul preluării ştafetei şi a situaţiei financiare, descoperite după instalarea noii conduceri, în câteva cuvinte. “Am preluat o moştenire grea de la conducerea PDL. Din prima zi ne-a fost extrem de greu, gândiţi-vă doar la faptul că Manea n-a ştiut de la cine să preia activitatea, pentru că nimeni nu i-a predat nimic. La noi au fost interimate peste interimate, o anarhie totală. S-a făcut adevărat dezmăţ cu banul public, care- cum a fost interimar a cheltuit cât a putut. Pentru o rigolă , făcută la sala de sport la Liceul Traian Lalescu s-au plătit 100 milioane lei pentru întocmirea proiectului şi alte 300 milioane pentru lucrare. Deci, o rigolă a costat 400 milioane lei vechi sub primarii PDL. Brăgaru ne-a lăsat ca moştenire o plată 500 milioane lei lunar pentru întreţinerea utilajelor, utilaje care acum stau garate, pentru că nici şoferi nu mai avem pe ele. In iulie, când am preluat primăria, toate fondurile, mai exact 6 miliarde lei, destinate salubrizării erau deja epuizate”, declară Negulescu.
Mihaela Cherescu
“A fost dezmăţ cu banul public în Primăria Orşova, în mandatul PDL”

Salutare tuturor. Impresia cu care raman dupa ce am citit pe-aici e ca pe net nu te poti plictisi, in plus poti gasi chiar si intamplator(ca mine) informatii interesante, utile. Pentru ca munca voastra e apreciata, dati-i inaite! Multa bafta!