Joi, 15 octombrie 2020, Liceul Tehnologic „Decebal” din municipiu a fost gazda evenimentului care, deși desfășurat în condiții de pandemie (sau poate tocmai de aceea), s-a dovedit prilej pentru bucurie și regăsire sub semnul fast al Poeziei.
Colegul nostru de redacție, scriitorul Mihai Octavian Ioana, și-a lansat un nou volum de versuri, al cincilea din seria de autor. La eveniment au fost prezenți colegi și prieteni, scriitori și critici literari, iubitori de frumos și, în egală măsură, curajoși în a sfida, respectând totuși normele sanitare în vigoare, un context deloc prielnic unor astfel de întâlniri de suflet.
După un cuvânt introductiv, însoțit de calde felicitări din partea managerului instituției de învățământ, Vasile Busuioc, despre carte și despre autor a vorbit pertinent Viorica Gligor, critic literar, care a subliniat structura formală și tematică a volumului, diversitatea registrelor stilistice, dar mai cu seamă tonalitatea gravă, elegiacă, a poemelor în care trecerea inexorabilă a timpului și presentimentul finitudinii sunt interiorizate liric.
Piersica romană este, fără îndoială, o carte care marchează atât evoluția artistică a poetului Mihai Octavian Ioana, cât și fidelizarea unui imaginar liric configurat deja în volumele anterioare. Aparent eterogenă, creând inițial impresia că textele se aglutinează într-o perioadă mare de timp și că legătura dintre ele ar fi pur conjuncturală, cartea cere o a doua lectură, atent zăbovitoare, care permite observarea centrului de greutate. E vizibilă astfel, atât pentru cititorul profesionist, cât și pentru cel profan, imaginea unei lumi în crepuscul, atinsă ireversibil de aripa grea a timpului care sapă „linii și riduri” pe chip, „zbârcește” fără milă soarele și „amuțește” glasul zeițelor (Alandala). Timpul însuși „s-a spart în fărâme” și „bolește” cu „aripa dreaptă beteagă” (Fir de păianjen).
În alte texte din volum, nota elegiac-meditativă este înlocuită, aproape fără tranziție, de accente (auto)ironice sau chiar sarcastice. Cronicile delăsării este un astfel de grupaj liric despre care Viorica Gligor opinează că, împreună cu alte texte calibrate pe același registru, ar putea forma un volum autonom.
Indiferent de registrul sau de perspectiva abordată, poetul este un martor, un observator marginal care analizează, tandru și ludic, blând și sarcastic, atât arcadica lume a copilăriei și a tinereții sale, cât și zvârcolirile ridicole și efemere ale secolului în care trăim.
Cartea lui Mihai Octavian Ioana este un dar și o bucurie pentru minte și pentru suflet. Aproape indiferent la experimentele literare, el rămâne consecvent propriei voci interioare, pliată azi pe dimensiunea lirică a unei maturități asumate.
VIORICA STĂVARU
