Vă întrebaţi, desigur, ce sunt “orfezelele”, recunoscând, probabil, structura unui derivat. De la ce? De la Orfeu. Ştiam de orfism, de orfic, dar Dan Şalapa a inventat, cu umor, orfezeaua. Ea defineşte o anumită atmosferă cenaclieră, melanj sofisticat de polemică, teatralitate, muzică şi poezie, lacrimi şi furie, tot atâtea elemente care au caracterizat şedinţa Cenaclului Orfeu de luna aceasta. Care a reunit membrii vechi cu toţi cei care, curioşi din fire şi iubitori de literatură, au venit să ne cunoască.
O surpriză extraordinară ne-a oferit doamna Cioroianu Monica, poetă în toată puterea cuvântului, dar anonimă (mai mult sau mai puţin) pentru cei prezenţi, întrucât, după propriile-i spuse, n-a publicat nicăieri, deşi avea la purtător un dosar de texte cât pentru un volum de debut cât se poate de reprezentativ. Ne-a citit în jur de 8-10 texte poetice diferite, formal şi ideatic, de tot ceea ce s-a auzit până acum în cenaclu. Registre lirice diferite, curente literare amestecate inteligent, toate într-o lectură proprie extrem de bine orchestrată vocal şi gestic, Monica stăpânind cu graţie arta teatrală a spunerii, însoţindu-şi astfel poeziile în drumul lor spre ceilalţi. Deşi o regulă nescrisă, dar acceptată aproape tacit de toţi cenacliştii “orfici”, interzice să-ţi explici demersul, să-ţi deconspiri ucenicia, Monica a încălcat-o de mai multe ori, conştientă că versurile citite au nevoie şi de acest tip de însoţire. A mărturisit, printre altele, că fuge de propria-i identitate artistică, fuge de drumurile bătătorite, de staţionarea într-o formulă care se poate clişeiza, de aici pianotarea în registre amestecate. Dadaismul şi alte curente de avangardă i-au oferit respiraţia frondei şi plăcerea indicibilă de a se juca. Profesoară de franceză, Monica iubeşte armoniile lingvistice, dar şi aromele tari de sorginte barbiană. Dozajul retoric este strunit. Efectele parodice se nutresc din fantezia ludică, dar şi dintr-o atentă şi bine asimilată lecţie a poeziei româneşti şi europene de calitate.
Receptarea celor citite a produs… fricţiuni. Benefice, probabil, căci poeta are, cred eu, oase tari. Gusturile fiecăruia dintre noi nu se discută. Clasicizanţii vor admira întotdeauna simetriile, aerul aristocratic, volutele ample şi lente. Frondeurii, neaşezaţii şi neliniştiţii vor prefera furia şi frumuseţea barbară a jocului, ruptura cu sinele şi cu arta tradiţională, jemanfişismul constructiv şi reconstructiv… Este loc pentru toţi, câtă vreme talentul îşi iţeşte nobil capul, chiar şi aşa, schimbându-şi straiele “la minut”, hoţeşte, dar magic, aşa cum ne-a fermecat Monica într-o frumoasă seară de cenaclu orfic…
Îmi face cu adevărat plăcere să vă ofer… câteva orfezele de-ale Monicăi:
Urâtul
Sunt femei cu cercei care-şi propun
noaptea-ntre coapse copii frumoşi
şi fără bot schilod
precum al lor bărbat ce creşte fără plod.
Frumosul cel de făcătură
e doar un imn iubirii lor adus
în sus şi-n jos
ori doar de jos în sus
Cum se nimere noaptea cu căldură.
“Iubesc copiii, vai ce mulţi îmi plac,
fără de ei, planeta noastră-ar plânge
numai că, vezi, e prea frumos în parc
când plânge rezemată poarta-n sânge.
Dar ce să-i fac? Mai bine de privit
ori rugi să-nalţ etern printre boccele
mi-s dragi mărgelele inele
şi nu inelul mărginind”.
Mai sunt femei pupând cercei,
mânuţe şi scufii printre sinpase,
iubindu-şi în cristos bărbatu-n gând
îşi ştiu purta inelul dintre coapse.
“Şi de urât de-i fi, iubitul mamii pui,
te-oi înveli în mantii de lumină
trebălui să te-aşed în cea grădină
Ce tatii îi plăcu s-o sape mai întâi”,
Joc de-a dura
Haide, Doamne, dă-mă jos
de pe bălegar zemos,
prinde-mi iară rădăcină
în grădină.
Nu că sunt, da tare-aş fi
îmi stârpesc printre cei vii
lacrimile de lut dulce –
mi se duce
Fug de toate, dau de toţi
mi se pare că-ntre bolţi
a rămas amar lumina
prigonită de creştina.
Prea mă rad şi-mi ţin de dulce
postul mă opreşte-n cruce
însă râd cu plânsu-n pleoape
undeva, pe de-un aproape.
Rog grădina să-mi dumice
fructul
într-un gând de spice
să-nfrăţesc în bălegar
să mă-mput într-un hotar
de colivă pentru sfinţi
auriu de scos din minţi
mi-ai trezit şi uitătura
Doamne
suflă-mă
de-a dura!
VIORICA STĂVARU
Lasă un răspuns