PE DJ 607, ÎNTRE STREHAIA-GROZEȘTI-LIMITA GORJ, SE FAC LUCRĂRI PENTRU ASFALTARE

Dacă pe DJ 562A, în zona comunei Gruia s-au turnat deja primii cinci kilometri de asfalt, în cadrul proiectului cu fonduri europene care vizează reabilitarea/modernizarea a 112 km drumuri județene, pe DJ 607, între Strehaia – Grozești – limita cu județul Gorj se desfășoară lucrări premergătoare turnării primului strat de asfalt. Locuitorii de aici nu au avut niciodată privilegiul de a circula spre casele lor pe un drum asfaltat.Am mers astăzi în zonă și sunt în măsură să vă transmit că în această perioadă se lucrează la fundația și aripile podului de la Păsărani și se toarnă placa supravetonată. De asemenea, sunt în lucru podul de la Șușița, dispozitivele de scurgere a apelor, podețele transversale și accesele la proprietăți. Totodată, se așterne stratul de balast și piatră spartă.Dacă lucrările merg așa cum au pornit, într-un ritm bun, locuitorii satelor Cârceni, Grozești, Șușița și Păsărani, vor avea asfalt pe acest drum începând cu luna iunie. Am speranța că aici, cei 26 km ai Lotului 5 din cadrul acestui proiect să se asfalteze în cursul lunilor iunie și iulie, iar oamenii să uite de craterele, bălțile și noroaiele pe care au fost nevoiți să circule dintotdeauna.Lucrarea este una complexă și o monitorizăm în continuare. Am convingerea că la final, oamenii vor fi mulțumiți.Proiectul prin care se modernizează acest drum este finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și are o valoare de aproape 214 milioane lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*