stiri

Tăriceanu avansează teoria unui candidat comun PSD – ALDE la alegerile prezidențiale

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu consideră că trebuie analizat dacă o candidatură comună PSD ALDE la prezidenţiale nu ar fi mai oportună decât două candidaturi din partea formaţiunilor, dar susţine că un anunţ va fi făcut după o consultare în partide.
„Probabil că la scorul pe care PSD îl aduce natural prin structurile proprii, prin simpatizanţi, prin ceea ce poate să colecteze, mai trebuie ceva în plus. Şi din acest motiv sigur că este de analizat dacă o candidatură poate comună din partea PSD şi ALDE nu ar fi mai utilă decât o simplă candidatură din partea PSD pentru a maximiza şansele de câştigare a alegerilor prezidenţiale”, a spus președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

Într-o declarație acordată „Cronicii de Severin”, președintele ALDE Drobeta Turnu – Severin, senatorul Ionuț Sibinescu a spus că „până la alegerile prezidențiale mai avem suficient timp pentru a analiza și a vedea care este cea mai bună varianta pentru a candida. Avem suficientă experiență politică pentru ca la momentul potrivit să luăm decizia optimă. Este necesar ca înainte de toate să ne concentrăm mai mult pe subiecte care țin de agenda cetățeanului.
Însă, înainte de a vorbi de nume trebuie să discutăm de o serie de aspecte ce țin de viitorul președinte al României. România are nevoie de un președinte capabil să îi unească pe români, nu să îi dezbine. România are nevoie de un președinte care să țină cu românii și să promoveze drepturile și libertățile cetățenilor, nu interesele statului paralel.
România are nevoie de un președinte care să susțină interesele țării printre partenerii externi. Cu siguranță, Călin Popescu Tăriceanu ar fi un președinte mai bun ca Iohannis. Este însă prea devreme să vorbim despre o candidatură oficială. Sunt lucruri care vor fi discutate în următoarele luni”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *